Biserica Ortodoxă Română şi Patriarhul Daniel, felicitaţi de ambasadorul american Adrian Zuckerman
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2020/12/TIP_4110-1-750x500-1.jpg)
Cu ocazia participării la semnarea de către mai multe instituţii ale statului a unor acorduri privind lupta împotriva traficului de persoane, ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a felicitat Biserica Ortodoxă Română şi pe Patriarhul Daniel pentru implicarea în lupta împotriva traficului de persoane. Redăm mai jos, întregul discurs al Excelenţei Sale, ambasadorul Adrian Zuckerman:
„Ziua de astăzi marchează o realizare optimistă, istorică, excepțională în lupta împotriva traficului de persoane din România. Se cuvine să ne adunăm astăzi aici, de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, dat fiind că România a făcut un pas istoric pentru apărarea și promovarea drepturilor omului.
În numele Președintelui Trump și al Statelor Unite ale Americii, aplaud Guvernul României, pe Președintele Iohannis, pe fostul Prim-ministru Orban și pe Prim-ministrul interimar Ciucă, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, pe Preafericitul Daniel și Biserica Ortodoxă Română, pe Primarul Nicușor Dan și Primăria Generală București pentru ceea ce ați realizat astăzi aici. Acordurile pe care le-ați semnat, angajându-vă să colaborați în lupta împotriva traficului de persoane, fac istorie și marchează o nouă cale a realizărilor concrete și a avansării cooperării.
Traficul de persoane reprezintă întruchiparea răului. Este barbar, crud, nu își are locul într-o societate civilizată. Traficanții de persoane din lume –inclusiv grupările de crimă organizată de aici, din România – profită de pe urma celorlalți cetățeni – bărbați, femei și copii care sunt obligați la muncă forțată sau exploatați sexual ca urmare a actelor de violență, fraudelor sau constrângerii – totul pentru ca infractorii să poată scoate profit. Traficanții de persoane își aleg victimele din toate segmentele societății, însă preferă în special persoanele cele mai vulnerabile. Este o situație intolerabilă și astăzi reiterăm că traficul de persoane nu trebuie și nu va fi tolerat.
Ca reprezentanți ai contractului social, avem o datorie sacră față de cetățenii noștri să ne păstrăm hotărârea în demersurile pe care le inițiem. Acordurile semnate astăzi de Biserică, ANITP și Primărie, prin care își unesc forțele pentru a combate traficul de persoane – și voința demonstrată pe care o întruchipează – reprezintă un semnal major, neechivoc al faptului că neglijența și complicitatea din trecut, care au permis înflorirea traficului de persoane, au fost respinse și aruncate în grămada de cenușă a istoriei.
Se ivesc noi zori de ziuă în România, o nouă abordare în ceea ce privește păcatele asociate traficului de persoane și omisiunile trecutului și căutarea unei căi mai bune pentru viitor. Când ne-am angajat să colaborăm, știam că există o cale mai bună, iar colaborând o punem în aplicare.
Aplaudăm activitatea Guvernului României în eforturile sale reînnoite de combatere a traficului de persoane. Măsurile luate anul acesta de Guvernul Orban, Ministrul Justiției Predoiu, Ministrul Afacerilor Interne Vela și de alții pentru combaterea traficului de persoane au fost substanțiale și veridice. Anul acesta, guvernul a demarat numeroase inițiative axate pe: prioritizarea anchetării și punerii sub acuzare a traficului de persoane, asigurarea pregătirii corespunzătoare a personalului din domeniul aplicării legii, îmbunătățirea serviciilor de asistență acordate victimelor traficului de persoane de faptul că infractorii primesc pedepsele meritate și că profiturile ilicite dobândite de pe urma infracțiunilor sunt confiscate.
Suntem încurajați de numeroasele succese recente ale procurorilor și personalului din domeniul aplicării legii de la DIICOT (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism), DCCO (Direcției de Combatere a Criminalității Organizate) și ale altor persoane în abordarea criminalității organizate și a traficului de persoane. România a transmis un mesaj clar: traficanții de persoane nu mai pot profita nepedepsiți de semenii lor, ci vor suferi – și trebuie să sufere consecințe aspre pentru că au încercat să facă acest lucru.
Aplaudăm și Guvernul, Biserica Ortodoxă și Primăria Generală a Bucureștiului pentru eforturile de a pune în lumina reflectoarelor problema traficului de persoane, și pentru că lucrând împreună – și chiar cooptând și organizații non-guvernamentale – răspund nevoilor esențiale ale victimelor și se axează mai mult pe prevenire, protecție și îngrijire.
Preasfinția Voastră, Episcop Varlaam Ploieșteanul, vă mulțumesc că v-ați alăturat Guvernului și Primăriei în această luptă împotriva traficului de persoane. Biserica ocupă un rol special în România, ajutorul dumneavoastră este binevenit și vital. Vă mulțumesc.
Domnule Primar Dan, vă mulțumesc pentru munca depusă astăzi, aici. În timpul scurt petrecut în funcția de primar ați dat dovadă de adevărate calități de lider, iar eforturile dumneavoastră astăzi, aici, pentru abordarea problemei traficului de persoane vor ajuta la protejarea și îngrijirea victimelor și, să sperăm, vor servi drept model de urmat de către alte orașe din România. Vă mulțumesc foarte mult.
Max Nicolae, vă mulțumesc că v-ați constituit parte la aceste acorduri și pentru munca asiduă realizată de ANITP – și pe care ANITP s-a angajat să o facă – în ceea ce privește combaterea traficului de persoane și protejarea și îngrijirea victimelor. ANITP este un partener esențial în această luptă. Mulțumesc.
În cele din urmă, doresc să mulțumesc angajaților mei de la Ambasada S.U.A., de la Departamentul pentru Justiție al S.U.A. și de la FBI pentru eforturile neobosite și pentru că sunteți parteneri ai României în această luptă dificilă împotriva traficului de persoane și a criminalității organizate.
Traficul de persoane este un rău care nu poate și nici nu va fi tolerat. Parcursul până la înfrângerea traficului de persoane este lung și anevoios, lupta încă nu s-a încheiat. Cetățeni ai României, mai sunt multe de făcut. Nu ne vom eschiva în fața acestor provocări, ci le vom depăși.
Măsurile substanțiale luate de Guvernul României, de Biserica Ortodoxă Română și de Primăria București sunt cele corecte și cu toții ar trebui să ne oprim o clipă pentru a acorda meritul cuvenit filei de istorie care s-a scris astăzi aici, în lupta împotriva traficului de persoane. Aștept cu interes și mă rog pentru ziua în care traficul de persoane va fi eradicat din lume. Nu știu când va veni acea zi, însă, cu eforturi ca acestea, sunt sigur că va veni.
Statele Unite se mândresc să fie aliatul și prietenul României. Stăm hotărâți – și așa vom sta mereu – umăr la umăr cu voi, în lupta împotriva traficului de persoane.
Dumnezeu să vă binecuvânteze, Dumnezeu să binecuvânteze România și Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite!
Vă mulțumesc foarte mult.”
sursa: U.S. Embassy
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook