Uniți în jurul lui Mihai Eminescu, Calea Neamului, Starea de Libertate, NOI, Neamunit, Camarazii, Grai Străbun, Dulce Românie, alături de sute de oameni din București și întreaga țară.
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2021/01/r.jpg)
Manifestarea de la mormântul ,,Românului Absolut” a început cu Parastasul oficiat de părintele Ganciu, după slujbă intonându-se așa cum se cuvine întodeauna, Imnul României, tinerii din Corul Ressurectio din Moinești, jud. Bacău, coordonați de doamna profesoară Gabriela Biea având acest onorant rol. Din partea asociațiilor participante au vorbit Pompiliu Diplan, Starea de Libertate, Theodor Troiciu, NOI, Andrei Dincă, Neamunit și subsemnatul, reprezentând Calea Neamului. Un frumos și emoționant cuvânt a avut și doamna profesoară de limba română, Simona Belciu care i-a însoțit de tinerii din Moinești, aceștia, alături de membrii filialei Calea Neamului din Vrancea, conduși de Tanta Stan, încălzindu-ne inimile pe parcursul întregii manifestări prin cântec și vers eminescian. M-am bucurat să constat că toate cuvântările, scurte dar pline de substanță, s-au axat în primul rând pe evidențierea luptei naționale dusă de Mihai Eminescu, atât ca jurnalist, în special la ,,Timpul”, cât si ca membru marcant al Societății ,,Carpații”, care-și propunea unirea tuturor românilor în vechile hotare ale Daciei Mari, sau ca organizator al Congresului de la Putna.
![](http://www.magazincritic.ro/wp-content/uploads/2021/01/e.jpg)
Mihai Eminescu este întemeietorul Doctrinei Naționale, cuprinzând în aceasta afirmarea Nației din toate punctele de vedere, economic, social, politic, juridic, cultural, religios. A gândit pe fiecare domeniu în parte soluții si direcții de conservare identitară atât în fața agresiunilor externe din partea marilor imperii, în special țarist si austro-ungar cât și a celor interne venite dinspre pătura superpusă. Eminescu a fost și este cel mai însemnat vizionar politic, în sensul cel mai larg al cuvântului, el este un reper actual prin genialitatea concepției sale, oferindu-ne si în prezent un exemplu de gândire si acțiune în fața marilor probleme pe care poporul român este nevoit să le înfrunte, pentru că în profunzime, problematica internă și externă din timpul lui Eminescu este la fel ca în vremurile noastre. De aceea doctrinarul național Mihai Eminescu trebuie să fie în modul cel mai serios cu putință ”obiect de studiu” pentru orice român care dorește binele țării sale. Înțelegerea acestui om însă nu este deloc ușoară, căci presupune o muncă enormă de cercetare. ”Produsul” operei lui este înțelegerea mecanismelor dăunătoare ce strică lumea și rezistența identitară în fața lor. Demnitate si muncă națională, refuzul tranzacționării idealului românesc, într-un cuvânt, Libertatea de a fi român în România Întreagă, cam asta cred eu că înseamnă Mihai Eminescu.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook