Poem
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2016/10/tristete_0.jpg)
Suferim pentru că ne hrănim cu lacrimi amare și am
uitat să plângem curat
Durerile noastre sunt dureri amânate
sau iubiri răstignite;
dureri spuse în șoaptă
sau iubiri ce devin rugăciune.
Și nu-nţeleg de ce plânsul
ne mângâie
atunci când deznădejdea
ne sfâșie și ne doare.
Am prea puţine lacrimi
pentru a plânge durerile lumii.
Și prea multe gânduri
nemărturisite
ca să poată deveni rugăciune.
…
Și mai e speranţa
că toate aceste lacrimi
nu sunt ale noastre,
ci ale ochilor ce caută mântuire.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de Facebook.