USR+ sau -, partidul cu o mie de fețe, toate hidoase

pagina USR Tineret. (Tinerii aceștia confundă iubirea cu perversiunea.)

USR Tineret așteaptă ofertă pentru că a murit bunul simț. Au dreptate, să privească în oglindă.

Un nou atac al USR (fie el și Tineret) asupra Bisericii. Nimic nou sub soare. Doctrina USR e paralelă cu valorile creștine ale poporului român, de aceea nu scapă nici o ocazie să atace Biserica Ortodoxă Română, de data aceasta ținta aleasă fiind Preafericitul Părinte Patriarh.

Tinerii progresiști au „turbat” (nu au însă nevoie de vaccin antirabic, își revin de la sine până la următorul atac mizerabil), văzând cum BOR, iar, stă în calea emancipării sexuale a copiilor acestei țări. Ei vorbesc de lipsa argumentelor, dar critica lor la adresa oponenței Bisericii față de educația sexuală obligatorie este pur emoțională. Le-aș bate obrazul puțin, căci, dacă ar fi măcar puțin familiari cu învățătura creștină biblică propovăduită de orice cult creștin (ca să nu fac referire doar la cel ortodox), ar ști că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie.

Ce legătură are asta cu educația sexuală? Are, căci standardele OMS privind sexualitatea se situează exact la polul opus. Ah, am uitat, ei gândesc la fel! De aceea, au fost în 2018 și cei mai vocali adversari ai Referendumului pentru căsătorie.

Ce își vor învăța acești tineri propriii copii despre sexualitate e fix treaba lor, căci ei vor răspunde după moarte pentru asta. Fie că vor preda în familie curăția sufletească, fie perversiunea (caz în care îi compătimesc), mi-e greu să înțeleg aversiunea lor față de credință. Dacă ar cunoaște-o/respecta-o puțin, ar avea măcar bunul simț de a aborda altfel problema, încât să nu se facă de râs de fiecare dată când propovăduiesc pseudo-valori ca educația pentru imoralitate, ideologia de gen și drepturile LGBT+.

Dar am uitat că ei au doar trei probleme vizavi de România: o țară fără hoție (abia aștept momentul când își vor pune cenușă în cap privind membrii lor certați cu legea, însă nu trag nădejde că va veni vreodată clipa aceasta. Explicația: toți ai lor sunt curați ca lacrima.), eliberarea românilor de adresa din buletin și educația sexuală (a se citi pervertirea sufletelor și trupurilor copiilor noștri de la o vârstă cât mai mică posibil, din pântece, dacă s-ar putea).

Menționează USRT că educația sexuală, acolo unde se face, e corelată cu reducerea activității sexuale în rândul adolescenților. Alo, în ce film? Pe planeta Pământ? Citați și voi măcar un studiu pe tema asta, daca există, dar unul nefăcut de organizații/oameni pro-avort/LGBT. Adevărul e la polul opus. Vă las pe voi să studiați literatura în domeniu, e suficientă, dacă veți avea bunăvoința să vă informați corect și să nu mai plecați urechea la propaganda (manipularea) oficială a celor din tabăra pro sex ed.

Apropo, numiți voi, vă rog, cei mai bine informați decât întâi-stătătorul BOR doar 3 beneficii ale educației sexuale. Vă provoc să le găsiți și să ni le faceți cunoscute nouă, părinților, ăștia cu himerele medievale, vorba nevrednicului de pomenire, Dan Barna, coleg cu dl Cioloș, liderul Renew, vârf de lance în PE privind promovarea perversiunilor sexuale. Citiți și voi Biblia și vedeți ce spune ea despre homosexualitate, despre desfrânare, despre Sodoma și Gomora. Scuze, am uitat, pentru tinerii din USRT Dumnezeu a murit, deci nu aveți nevoie de învățătura Sa din Scriptură. Dacă ați avea, ați urmări binele cetății, al părinților, al copiilor, aruncând la gunoi pleava propagandei revoluției sexuale. (…)

Integral pe R3Media.


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Lasă un răspuns