Povești cu tâlc din Marele Război (XCIII). Școala de ofițeri în rezervă de la Turnu Severin

La 28 Iulie 1914 a izbucnit Primul Război Mondial, pretextul fiind atentatul de la Sarajevo. Cele două blocuri politico-militare, Puterile Centrale vs. Antanta, s-au asmuțit cu multă determinare și încrâncenare, precum doi cocoși sud-americani, una împotriva celeilalte. România a preferat neutralitatea sau espectativa armată. Motivele au fost complexe și întemeiate. Consiliul de Coroană de la Sinaia (21 Iulie/3 August 1914) a intuit bine. Țara noastră nu era pregătită pentru război, nu încă. Spre exemplu, „(…) fiindcă răsboiul bătea la ușe și fiindcă se simțea mare lipsă de cadre ofițerești, s-a dat voie și învățătorilor care făcuse armata – cei mai mulți dintre ei aveau la activul lor și răsboiul din 1913 – să urmeze cursuri special organizate, pe divizii”. Dascălii din zona Olteniei au fost înregimentați la Școala de ofițeri în rezervă de la Turnu Severin, în anii premergători intrării României în Marele Război. Erau învățători din diverse contingente, dar și din diferite regimente: „18 și 58 Infanterie Târgu Jiu, 17 și 57 Infanterie Turnu Severin, 1 și 41 Infanterie Craiova și 31 Infanterie Calafat.” În total erau 140 și alcătuiau, generic vorbind, „compania învățătorilor.”„Cursurile teoretice se făceau după masă, între orele 14-19. De dimineață, între orele 6-12, se făcea numai practică, cu plotoanele și compania. Erau predate de ofițeri din Regimentul 17 Infanterie, toți bine pregătiți: căpitanul Corciu, de tactica infanteriei, căpitanul Lepri, eroul de la Rasovița, din 1916, de tactica cavaleriei, locotenentul Stoian de tactica artileriei și mitralieră, locotenentul Cernăianu de topografie și serviciul administrativ, căpitanul Stănescu de serviciul interior și serviciul în campanie. Un buchet de ofițeri, aleși de colonelul Văleanu, și care, aproape în întregime au căzut jertfă răsboiului”. Din Regimentul 18 Gorj au absolvit Școala de ofițeri în rezervă de la Turnu Severin, cu gradul de sublocotenent în rezervă, în toamna anului 1915 peste patruzeci de învățători. Regăsim, aici, nume de excepție precum Petre P. Popeangă (Lelești), Teodosie V. Juscu (Topești), Ion D. Isac (Pojogeni), Vasile I. Dușe (Câmpofeni), precum și alții. Unii dintre ei s-au jertfit pe câmpul de luptă, alții au rămas invalizi pe viață, iar alții au supraviețuit și s-au întors la catedră. În oricare ipostază au demonstrat, mai ales militarilor de carieră sau clevetitorilor fără conștiință de neam, că și „învățătorii pot purta raniță!”

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook