Povești cu tâlc din Marele Război (XCVIII). Demnitatea unor patrioți!

Lucru rar la unii dintre compatrioții noștri, să dea dovadă de patriotism (!). Ne-o dovedește trecutul, precum și prezentul. Trebuie să avem puterea să recunoaștem acest tare al societății românești. Mai ales la vremuri de restriște. Dar nu trebuie să cădem în păcatul generalizării deoarece, la polul opus, există numeroase exemple demne de urmat. Cu îngăduința dumneavoastră, iată câteva dintre ele! Soldatul Goaie din rudăria satului Telești-Gorj, cel care „(…) cu tesla de lucrat postăvi și linguri își susținea cu mare trudă soția și cei 9 copii și care, concentrat fiind, căpăta în fiecare sâmbătă seara, învoire pentru a doua zi, ducând cu sine colecta de 1,50 lei făcută de ofițer și camarazii din unitate, echivalentul unui bănicior de porumb, hrana familiei pentru o săptămână.” A fost cea dintâi jertfă din plutonul comandat de sublocotenentul în rezervă Petre Popeangă (Regimentul 18 Gorj), în lupta de la Oboroca, din Carpații transilvăneni (august 1916). La Buliga-Gorj, în septembrie-octombrie 1916, inamicul ataca sacadat, în valuri concentrice și greu de contracarat. Se auzea intempestiv și clar comanda rostită de ofițerii germani: „Worwertz! Worwertz!” Deranjat teribil, unul dintre soldații noștri, desigur un hâtru mai puțin cunoscător în tainele limbii germane – din păcate istoria nu i-a păstrat și numele – a ieșit din linia de trăgători și a urlat cât l-au ținut bojocii: „Pe ei mă, că ne fac orbeți!” A fost scânteia care i-a mobilizat pe camarazii săi, iar inamicul a fost respins. Cazul septuagenarului Marin Petrescu are o savoare patriotică demnă de conservat în conținuturile manualelor de istorie. Deținător al unor funcții înalte, la nivelul județului sau al comunei urbane Târgu Jiu, și mare proprietar de pământ, nu a ezitat să-i sprijine pe luptătorii de la Podul Jiului, conduși de bravul comisar Popilian, în confruntarea victorioasă de la 14 octombrie 1916. În timpul ocupației, germanii i-au propus să dețină demnitatea de primar al urbei târgujiene, dar a refuzat. Gândindu-ne la câți degenerați au colaborat cu ocupanții între 1916-1918, fapta sa este cu atât mai demnă de menționat, mai ales că a avut de suferit enorm de pe urma acestui refuz. Oare, noi toți, nu am comite o impietate dacă nu am readuce în memoria colectivă și astfel de cazuri? E rușinos să afirmi, în România secolului al XXI-lea, că îți iubești Patria? Că ne cinstim EROII? Bineînțeles că nu, însă nu este suficient doar să afirmi, mai trebuie și fapte concrete. Înaintașii noștri din vremea Marelui Război au înțeles foarte bine această aspirație. Bravo lor, mai ales că mulți dintre ei erau oameni simplii, fără prea multă știință de carte!

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook