Nebunia veacului acestuia

rostonline.ro

Aflăm de pe Rost Online că ,,un fost halterofil s-a declarat femeie și a fost acceptat să participe la Olimpiada de la Tokyo, în competiția feminină!”

Redăm mai jos o parte din știrea prezentată de Gabriel Tudor:

,,Ce faci când ești bărbat, îți plac halterele, tragi de fiare de-ți sar coa…stele, dar nu reușești să câștigi niciun concurs? Păi ce să faci? Te faci femeie! Așa a procedat sportivul neozeelandez Gavin Hubbard, care, sătul să tot fie ciuca bătăilor la bărbați, a zis, vorba bancului, să încerce și la femei! Și să vezi minunea minunilor: de când e o „doamnă” (ce rotula ei!) și o cheamă Laurel Hubbard, fostul halterofil a început să câștige medalii pe bandă rulantă (inclusiv argintul la Campionatele Mondiale din 2017 și aurul la Jocurile Pacificului, în 2019). Pentru că, nu-i așa, una e să concurezi cu malaci de două sute de kile în viu și cu totul altceva să înfrunți femei mai delicate, de doar o sută!

Acest lucru a fost posibil deoarece Federația Internațională de Haltere a schimbat din mers criteriile de calificare la Olimpiada de la Tokyo, permițând, pentru prima oară în istorie, și participarea sportivilor care se declară transgender. Decizia a fost luată, se pare, la presiunea factorilor politici, a organizațiilor „progresiste” și a oengeurilor care luptă pentru ca fiecare individ să aibă ce sex dorește, în funcție de sportul practicat (sublinierea noastră). Evident, nu toată lumea e mulțumită: principala favorită la competiția feminină de haltere de la Tokyo, belgianca Anna Vanbellinghen, a numit selectarea lui Hubbard „o glumă proastă” și a acuzat forurile sportive internaționale de lipsă de fair-play față de celelalte competitoare, născute femei. Iar o fostă halterofilă de top, neozeelandeza Tracey Lambrechts, a declarat: „Cu toții ne referim la egalitatea femeilor în sport dar în acest moment acea egalitate ne este luată. Au venit halterofile la mine și m-au întrebat – ce facem? Nu este corect ce se întâmplă, dar noi ce facem? Din păcate nu putem face nimic, fiindcă de fiecare dată când am vorbit ni s-a spus să tăcem.”

Și ce-ar mai fi de spus, când asemenea măsuri aberante, impuse de sus, ajung să devină reguli, când anormalitatea devine normă? (…)”


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Lasă un răspuns