Metafora toamnei

Neculai Radu

M-am născut pe 29 05 1953, în satul Holt, comuna Letea Veche, jud. BACĂU, fiu a lui Jenică și Aristița, țărani înstăriți, cu carte cât se făcea pe vremea aceea, dar cu frică de Dumnezeu și iubire de pământ. Am învățat la școala generală din sat, având biserica lângă școală. Copilăria mi-a fost rai. Orașul l-am descoperit când m-a dus mama la pregătire, la profesori din oraș , altfel nu aș fi reușit să intru la liceu, aș fi rămas de căruță. Liceul teoretic, secția umană „Lucrețiu Pătrășcanu” a fost ca un altar de cultură. Am sorbit din cultură nu pentru note, eram dornic să cunosc, eram curios… Aici am avut profesori ca niște APOSTOLI dar și părinții care nu m-au slăbit din ochi, îmi dădeau de toate, din ce puteau, numai că să învăț și mă controlau, verificau. Mama carte nu știa, însă avea flerul ei și mă făcea să cred că știe. Ținea Dumnezeiește la cei 6 copii pe care îi născuse. Tata era banca casei. La liceu am început să citesc poezie și să o și să iubesc. Am avut noroc de o profesoară de literatură universală, Bodea Tasica, DOMNIȘOARĂ, care recita atât de frumos că râmâneam toți cu gura căscată. Și ce emoții aveam când ne citea din poezia de dragoste. Profesoara de limba și literatura română mi-a descoperit talentul în a jongla cuvintele, puține în comparație cu cele de la oraș. Eu învățam atunci să vorbesc. M-a îndrumat (obligat) să mă înscriu la cercul literar GAZETA DE PERETE a liceului și să scriu poezie așa cum mă pricepeam. Aici am început să pricep poezia și să o îndrăgesc pentru toată viața . Era un mod de a trăi. Eram în clasă 22 de fete și 6 băieți. Toate fetele voiau să le fac câte o poezie, eram poetul clasei. Coordonatorul cenaclului era profesorul de limba și literatura română NEACȘU, tânăr, frumos, citit și iubitor de poezie. Discuta separat cu fiecare în parte și te făcea să prinzi aripi. Orele de literatură erau o plăcere. Atunci l-am cunoscut pe Eminescu, Coșbuc, Alecsandri, Bolintineanu, pe toți marii clasici ai limbii române, Am fost impresionat de Macedonski și Bacovia, de poeții francezi. Am reușit la Școala militară de ofițeri activi Sibiu, acolo am trăit agonie și extaz, am început să trăiesc filozofia, esența vieții și cruzimea morții. însă învățam să fiu un ofițer adevărat și pregătit misiunii. La Sibiu am dat de un sanctuar al POEZIEI . Era un cenaclu bine organizat, dotat și coordonat. Am publicat primele poezii în revista școlii și am apărut în cărți de poezie editate de Editura Militară. Eram un poet apreciat. Am devenit OFIȚER DE ARMATĂ, m-am căsătorit și iată-mă ajuns cărunt alături de soție, doi copii realizați și nepoți. Acuși voi sărbători 50 de ani de căsătorie frumoasă, trăită intens. Am fost repartizat la BACĂU, garnizoană cu pretenții de centru cultural. Aici veneau cei ce terminau facultatea și deveneau ofițeri în rezervă. Casa Armatei din BACĂU avea un CENACLU LITERAR adevărat. Am fost cooptat. Am publicat mult, am apărut în pachete militare, în emisiuni la TV. Cântarea României a fost zborul meu.

Am publicat în revistele militare, eram câștigător DE DIPLOME. Am câștigat și un concurs de poezie, primii bani din poezie. Ce vremuri… Am fost la București la primul CENACLU MILITAR, „CÂNTAREA ROMÂNIEI „. L-am descoperit pe Nichita, Sorescu, Păunescu. Visam la CENACLUL FLACĂRA… Nu m-am gândit o clipă la scoaterea unui volum de poezie. Majoritatea poeziilor din acea vreme nu le mai am. A venit REVOLUȚIA… Nu era nevoie de poeți, de poezie în armată. Eram ca un paria. Și armată și armată, epurare, pensionare. La pensie viața e grea dacă nu știi să trăiești. Am început să devin alt om, dar n-am uitat să visez. Facebook a fost salvarea mea. Am început să am curajul să public. La început mă apreciau puțini… apoi am fost cooptat în cenacluri de pe facebook. Cenaclul LITERATURA DIN CĂLIMARĂ m-a consacrat, m-a publicat. DOAMNA STELA CHEREGI ȘI DOMNUL DAN MINOIU mi-au scos primul meu VOLUM de poezii „Lacrimi din călimară”. A urmat volumul 2. Am apărut în diferite ANTOLOGII. Perfecționarea mea s-a făcut la CENACLUL „LUCEAFĂRUL DIN VALE” condus, coordonat de DOAMNA KESSY ELLYS NYCOLLAS. Aici am simțit competiția. Și iată-mă în toamna vieții LITERARE și cu cel mai frumos volum de poezie ,,LUCEAFĂRUL DIN ADÂNCURI”

1
Versuri pe cer

Pe fila cerului pătată
Se’nșiră versuri
Scrise decocori ,
Ca un oftat
Fiorii simt
Citesc din amintiri rămase,
Îmi leagănă privirea frunza
De galben ruginiu bolnavă
Simt nostalgii
Când vântul mă sărută
Am ochii plini de rouă,
În corp mai simt
Din arșița din vară
E un adio
Această poezie .

2
Hristoase!

Aripă de lumină
În vis mi te arăți
Mi-ai ferecat privirea
Să nu te deșlușesc,
Te simt în mirosul de pâine
În vinul din pocal
În stropii reci de ploaie
În mirosul de ceară și tămâie,
Mereu îmi ești o umbră
Îmi ești o întrebare
Neputincios mă judec
Cu ce eu ți-am greșit,
În semne îmi vorbești
Și mă ridici,mă vindeci
Nu știu să-ți mulțumesc,
Te simt pășind în iarbă
Mă pui la încercare
Tu calea îmi arăți
Mereu îmi ești o pildă,
În ziuă mă păzești
În noapte tu mă ierți
Cu vântul mă alinți
La cină ești cu mine,
Hristoase, nu mă lași!

3
Secolul iubirii

28 august 1976
Pentru soția mea
RADU Tatiana Natașa

Când vara s-a copt
Și cerul s-a deschis
Eu te-am făcut mireasă,
Ușor în suflet mi-ai pătruns
Și mi-ai deschis privirea,
În floare irișii mi-ai prins
Și azi ei sunt la tine,
Nu-i loc și timp
Să nu gândesc ce ești
Și anii trec
Mireasa veșnicie,
Noi doi
Suntem un secol de iubire.


4
Metafora toamnei

Ascunde-mă toamnă
În sufletul tău
Și lasă’mi ochii afară
Din cerul tău să privesc,
Acoperă-mi urma cu frunze
Dezbraca-mă de zile și nopți
Și pune-mi copacii
Din liră să-mi cânte
Să nu mai știu ce e dor,
Nu plânge în doliu
O vreme vom fi împreună,
În baldachinul de brumă
Citește-mi tu poezia,
Să dorm toamnă la tine.

5

Povești de război

Întoarcerea acasă

Când m-am născut
Pământul mirosea a sânge
Copacii urme de obuz aveau
Scrisori din lagăre veneau
Pe troiță se mai trecea un nume
Orfanul pe tata aștepta
Războiul încă era teamă,
Un zid era între apus și răsărit
Și nu știam că soarele era creștin,
Mureau bătrânii de dorul de feciori
Plecați să lupte pentru țară
Mamele în piept rană aveau,
Invalizi, ciungi, răniți cu cicatrici pe spate
Erau aproape în fiecare casă
O candelă ardea,
Munceau pământul, nu plângeau
Nici gând să ceară milă
Povești aveau pe trupul lor
Și nu voiau să spună,
La troiță ei se rugau
Și sărutatau pământul
Lui Dumnezeu îi mulțumeau
Că i-a lăsat în viață,
Când m-am trezit
Erau puțini rămași
Și nu vorbeau de teamă
S-au dus pe șantier orfanii
Pământurile s-au unit ca mare,
Eu am crescut
Dar nu le uit povestea.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook