Asociația Pro Consumatori: Români, boicotați magazinele Kaufland!
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2021/11/kaufland-sarma-1.jpg)
r3media.ro
Asociația Pro Consumatori (APC) a reacționat după ce în spațiul public au apărut imagini cu gardul de sârmă instalat de compania Kaufland în magazinele sale pentru a separa persoanele vaccinate de cele nevaccinate.
Într-un comunicat trimis redacției, APC afirmă că decizia Kaufland „este o măsură abuzivă și ofensatoare la adresa consumatorilor”.
Asociația consideră că o astfel de măsură „amintește românilor de vremurile demult apuse, cum ar fi Zidul Berlinului, în care oamenii erau separați pe criterii ideologice și nu numai! O astfel de măsură nu se poate încadra în categoria celor de prevenire a combaterii răspândirii virusului SARS-CoV-2!”.
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
„Asociația Pro Consumatori (APC), organizație de utilitate publică, statut obținut prin H.G. nr. 1106/2005, organizație cu activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor (www.apc-romania.ro), membru în Organizația Europeană a Consumatorilor din anul 2005, singura organizație de consumatori din România calificată să introducă acțiuni în justiție în baza Directivei nr. 1828/2020 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor (https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/romania_country_fich_en_2.pdf), a luat act cu îngrijorare de instalarea unor garduri metalice în incinta magazinelor Kaufland, care nu este o măsură necesară în vederea combaterii răspândirii virusului SARS-CoV-2. Amplasarea unor garduri metalice de peste 2 metri înălțime pe culoarul interior de acces în vederea delimitării magazinelor Kaufland de alte magazine din incinta acestora, cum ar fi farmacii, cofetării, în care este de asemenea permis accesul consumatorilor nevaccinați, doar ca măsură de prevenție în vederea combaterii răspândirii virusului SARS-CoV-2, este o măsură abuzivă și ofensatoare la adresa consumatorilor. (…) – integral pe R3Media.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook.