Peste opt decenii de la moartea lui Nicolae Iorga

La 5 iunie 1871, acum 150 de ani, s-a născut Nicolae Iorga.La 27 noiembrie 1940 a fost asasinat Nicolae Iorga. Se împlinesc anul acesta 81 de ani de când …“au fost tăind un brad bătrân”.

Nicolae Iorga, personalitate de seamă a României şi a întregii lumi, a intrat definitiv în conştiinţa celor care ne mai zicem cu mândrie nedisimulată ROMÂNI! La înfiinţarea UNESCO, în 1945, România era reprezentată prin 3 nume prestigioase: Dimitrie Cantemir, Costache (C-tin) Negruzzi şi Nicolae Iorga!

„Au fost tăind un brad bătrân…”

Titlul reprezintă, de fapt, primul vers al poeziei „Brad bătrân” scrisă de nimeni altul decât de Nicolae Iorga, considerat a fi cea mai proeminentă personalitate a României încă de la începutul veacului al XX – lea. Cine şi-ar fi putut închipui că pe biroul său de lucru de la vila din Sinaia, acolo unde „bătrânul” Nicolae Iorga se retrăsese deliberat spre a-şi afla oaza lui de linişte creatoare după cutremurul devastator din noiembrie 1940, care făcuse cumplite ravagii prin tot Bucureştiul, dar şi pentru a se adăposti întrucâtva din calea pericolului iminent al războiului ce se tot apropia, se va găsi manuscrisul acestei poezii, compusă premoniţial cu doar o zi înaintea asasinării sale?

În 1940, pe fondul cedării Basarabiei şi a Bucovinei de Nord sovieticilor, dar şi a cedării Transilvaniei de Nord, urmare directă a Dictatului de la Viena, regimul regelui Carol al II-lea, susţinut de Nicolae Iorga, s-a prăbuşit şi, în urma unei agravante crize politice şi morale, în România s-a instaurat Statul Naţional-Legionar, sprijinit de un guvern legionar, în care teroarea s-a manifestat făţiş în toate structurile sale. Pradă acesteia avea să-i cadă şi Nicolae Iorga, atunci când în după amiaza zilei de 27 noiembrie a fost ridicat de la Sinaia de un grup de legionari şi dus cu forţa în pădurea Strejnicu de lângă Ploieşti, unde a fost ucis mişeleşte, „ împuşcat de nouă ori cu pistoale de 7,65 şi 6,35 mm şi fiind abandonat în pădure”, după cum s-a consemnat ulterior.

Aşa „au fost tăind un brad bătrân”, în vârstă de 69 de ani, care se numea Nicolae Iorga, găsindu-i-se doar „vina” că „făcea prea multă umbră”… Vestea cutremurătoare a asasinării sale a cuprins nu numai toată România, ci şi întrega lume, astfel că, sub semnul indubitabil al elocinţei sale, „47 de universităţi şi academii de pe întreg mapamondul au arborat drapelul în bernă.”

Aşadar, anul acesta se vor consemna 80 de ani de la tragica sa dispariţie, astfel că, în sensul tradiţiei româneşti a rememorării personalităţii lui Nicolae Iorga, pe care
strălucitul critic literar George Călinescu îl considera „un Voltaire al României”, se cuvine să aruncăm fie şi o succintă privire peste „prea multa umbră” lăsată posterităţii sale.

De mare ajutor în această sumară, dar curajoasă „întreprindere” mi-a fost însuşi Nicolae Iorga, prin impresionanta sa scriere autobiografică: „O viaţă de om – aşa cum a fost”, editată în 3 volume, în anul 1934, la 63 de ani, după ce s-a retras din politică, considerându-şi încheiată misiunea vieţii. Peste timp, mai întâi, în 1972 şi apoi, în 1984, Editura Minerva reeditează memorabila scriere, despre care istoricul Mihai Berza avea să afirme: „Este una dintre cele mai frumoase cărţi din câte s-au scris în limba românească.”

Urmărind firul autobiografic, dar şi cel al numeroşilor săi biografi, aflăm că Nicolae Iorga s-a născut la Botoşani, la 5 iunie 1871, după 21 de ani de la naşterea, tot în zona Botoşanilor, a lui Mihai Eminescu. Se va împlini anul viitor un veac şi jumătate de atunci! Încă de pe vremea cursurilor primare şi a celor liceene făcute la vestitul liceu „Laurian” din localitate s-a dovedit a fi un elev „minune”, impresionându-şi dascălii cu uşurinţa asimilării cunoştinţelor de limba română şi istorie.

Rămas de mic orfan de tată, în liceu a început să dea meditaţii colegilor, „pentru a spori veniturile familiei”. Tot în acea perioadă, la treisprezece ani, a debutat publicistic în ziarul „Românul” condus de unchiul matern Em. Arghiropol. Doi ani mai târziu, în 1886, după o amintită „catastrofă şcolară”, se înscrie şi este admis cu bursă la Liceul „Naţional” de la Iaşi, devenind un liceean model, apreciat, deopotrivă, de către junimistul Vasile Burlă, filologul Al. Philippide, profesorii: Al.Şuţu, O.Teodorescu şi X.Gheorghiu, care i-au încurajat dorinţa sa multilingvistică de a vorbi fluent franceza, germana, italiana, latina şi greaca.

În acelaşi timp devine însă şi un elev „rebel” datorită interesului manifestat faţă de curentul marxist al timpului, de care s-a dezis mai târziu. În 1888 a fost considerat unul dintre cei mai buni absolvenţi ai „Naţionalului” ieşean, fapt ce i-a deschis calea Universităţii, unde a trecut excelent examenele Facultăţii de Litere, iar la sfârşitul primului an, cu dispensa ministerială primită, şi-a dat toate examenele facultăţii, astfel că la sfârşitul anului şi-a susţinut şi licenţa, obţinând „magna cum laude” în urma unei dizertaţii magistrale despre literatura greacă, cu care a uimit corpul profesoral al facultăţii şi în special pe ilustrul istoric A.D.Xenopol, care l-a considerat „o minune de om”, propunându-l pentru o bursă de studii în străinătate, dar şi pentru primirea postului de profesor la Universitate. Cu toate că exista precedentul „caz” al lui Titu Maiorescu, Senatul a respins propunerea, socotindu-l… „prea fraged”.
Ca tânăr licenţiat şi „trăitor de Iaşi”, Nicolae Iorga s-a implicat până peste poate în efervescenta viaţă culturală a „Cetăţii de pe cele 7 coline”, participând activ la prelegerile Junimii, publicând în „Convorbiri” un eseu memorabil despre poeta Veronica Micle, se opune public, cu argumente solide, încercării de defăimare a lui Ion Luca Caragiale, participă la înmormântarea lui Ion Creangă, cercetează asiduu file de cronici şi vechi documente istorice din arhivele ieşene, publică numeroase articole de opinie în presa locală, debutează ca poet şi critic literar. Primeşte, totuşi, postul de profesor de latină la liceul din Ploieşti, unde va avea posibilitatea să-i cunoască pe Odobescu, Vlahuţă, Caragiale, Hajdeu, Tocilescu şi Dobrogeanu-Gherea.
În 1890 se căsătoreşte cu Maria Tasu, de care va divorţa după zece ani.

Prevalându-se de bursa acordată, în perioada 1890 – 94, studiază în străinătate, în Italia, apoi în Franţa, unde îşi aduce contribuţia la Enciclopedia franceză. De aici a
studiat în Anglia şi Italia, aflându-şi informaţiile necesare pentru teza de doctorat în limba franceză, obţinută în 1893. Mai departe, la Universitatea din Berlin, teza sa impecabilă despre Tohmas III, redactată în limba germană în mai puţin de un an, nu este acceptată decât de Universitatea din Leipzig, după ce a fost evaluată de trei mari savanţi germani, fiind apoi şi publicată la Paris. În paralel, în ţară publică un volum de poezie „Poezii, Poeme” şi altul de „Schiţe din literatura română”. Mai multe pe: Glasul info

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook