Rețea transfrontalieră de trafic de droguri, destructurată cu sprijinul SRI
În conformitate cu misiunile SRI de a cunoaşte, preveni şi contracara ameninţările la adresa securităţii naţionale, începând cu anul...
În conformitate cu misiunile SRI de a cunoaşte, preveni şi contracara ameninţările la adresa securităţii naţionale, începând cu anul...
Ca un răspuns la tensiunile tot mai mari cu SUA sau pur şi simplu pentru a oferi suport rublei,...
Redăm mai jos comunicatul de presă din data de 15 septembrie 2017, al Serviciului Român de Informaţii: "Ca...
Premierul libanez Saad Hariri s-a întâlnit miercuri cu preşedintele rus Vladimir Putin în staţiunea rusească Soci. Cei doi lideri...
Potrivit Federaţiei Române de Judo, sportivul român Vadim Bunescu, 66 kg, legitimat la CS Universitar Piteşti, medaliat anul acesta cu argint...
Fotbalistul Iasmin Latovlevici va evolua începând din acest sezon pentru Galatasaray Istanbul, acesta ajungând la un acord cu conducerea...
Ambasadorii din cele 28 de state membre UE au decis să reînnoiască sancţiunile – îngheţarea activelor şi interdicţii pentru...
Potrivit Agerpres, care citează AFP, Curtea de Justiție a Uniunii Europene se va pronunţa miercuri cu privire la sistemul de distribuire...
Autorităţile europene au semnalat apariţia, lângă platforma de foraj “Gloria” din Marea Neagră a OMV Petrom, a unei pete...
Potrivit AFP, citat de Agerpres, locuitorii oraşului Nagasaki au comemorat astăzi 72 de ani de la atacul nuclear care a...
Descoperirea vaccinului ca metodă de prevenţie şi tratament medical a reprezentat un pas foarte important în medicina modernă. Astfel...
După anunţul privind noul program de sancţiuni al ONU în valoare de 1 miliard de dolari ce vizează exporturile...
Israelul a anunţat intenţia de a închide birourile locale ale reţelei internaţionale de televiziune Al-Jazeera, al cărei sediu este...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de caniculă şi disconfort termic, pentru regiunile Banat, Crişana, Maramureș,...
Aproximativ 2.800 de soldaţi georgieni, americani şi din alte ţări au început un exerciţiu militar major în Georgia. Premierul...