Astăzi de la ora 17.00 începe Sesiunea Omagială „Regina Soldat”!
REGINA SOLDAT - Sesiune omagială organizată de Asociația România Culturală și ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI (ASE) "Vor...
REGINA SOLDAT - Sesiune omagială organizată de Asociația România Culturală și ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI (ASE) "Vor...
Bate clopotul... la Baraolt! Nu este Sfântă Liturghie, cinci oameni s-au adunat, să-i facă Domnului chile. Dintr-o biserică-n ruină, unde...
Înaltă sferă din inima pădurii, ce se revarsă aspru peste vară, brațele deschise şi înfrunzite, oferă veşmântul pentru iarnă! Pleacă...
Liniştea nopții deschide cerul, coboară pacea nepământească, bolta se scaldă-n sacră lumină, luna îmi spune povestea măiastră. Lumina-n cer îmi...
De Acoperământul Maicii Domnului la Ozun, jud. Covasna ne-am îndeplinit misiunea de a-i înveșmânta pe cei 40 de copii...
Sentimentele triste se adâncesc, în ploaia toamnei, din singurătate, îmi plec genunchii în reverență şi-n rugăciune, ploaia să vină cu...
Țin să le mulțumesc din adâncul inimii prietenilor din Frăția Ortodoxă Sf.Mare Mucenic Gheorghe condusă de Dan Ciprian Grajdeanu care m-au...
O nebunie frumoasă mă ajunge, de unde atâta aramă în frunze, adâncul pământului străluceşte, în cămări de suflet flămânde! Mi-e...
O clipă în mister te-a luminat, chipului dându-i frumusețe, găsesc bucuria ce a zămislit, ce te ridică pe-o urmă, pe-o...
O rază de soare mi-a furat inima... am plecat să văd unde mă duce, era zi frumoasă de toamnă în...
Offenbach la şezătoare cu iubire şi chemare! Un pas mic, spre unul mare, nimic nu-i la întâmplare, inima îmi bate-n...
Pachetele cu cadouri pentru cei 40 de copii români de la Ozun, jud. Covasna stau ”cuminți” la sediul Forumului...