Gorjule, Mândrule! Tânărul Gorj
În vara anului 1913, lunile iulie-august, cele două regimente gorjene au fost implicate în mini-campania victorioasă din Bulgaria. Era vorba...
În vara anului 1913, lunile iulie-august, cele două regimente gorjene au fost implicate în mini-campania victorioasă din Bulgaria. Era vorba...
Plimbîndu-mă deunăzi prin parcul bucureștean de care m-am legat sufletește din adolescență, am întîlnit următoarea înștiințare: Am mai scris despre...
Astăzi, Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, domnitorul muşatin căruia, pentru sfinţenia faptelor sale, poporul...
„Eşti «patriot» de meserie, postulant, consumi numai, te bucuri de partea cu soare a vieţii, adăpostit de eterna lesniciune de a...
Pe parcursul lunii iulie 1897, arheologul și topograful Pamfil Polonic, „trimis de Ministerul Instrucțiunei în studii arheologice”, reușea să descopere...
…„În teorie nimic mai frumos decât sufrajul universal, dar, în practică, nu este decât opresiunea mulţimei, a ignoranţei, a...
De ce scriu ? M-am întrebat şi eu de multe ori. Poate din lipsǎ de altǎ ocupaţie,...
În primăvara anului 1910, la Dresda (Germania), s-a desfășurat un inedit concurs de baloane cu aer cald și nacele (zeppeline)....
Conform festivaluldearte.com, ,,A patra ediție a Concursului Internațional de Creație Literară a reunit 148 de concurenți din toată România, din...
Procesele de dezvoltare universală, a lumii omului, energetic sunt determinate de mișcarea planetelor. Acea energie ne garantează soarta (zi-noapte, iarnă-vară)....
În unele hebdomadare/publicații lunare din Franța sau Statele Unite ale Americii se făcea trimitere, în primele două decenii ale secolului...
„Acela ce cutează a se revolta faţă cu această stare de lucruri, acela care îndrăzneşte să arate că formele poleite...