Întâlnire între Vladimir Putin şi premierul libanez
Premierul libanez Saad Hariri s-a întâlnit miercuri cu preşedintele rus Vladimir Putin în staţiunea rusească Soci. Cei doi lideri...
Premierul libanez Saad Hariri s-a întâlnit miercuri cu preşedintele rus Vladimir Putin în staţiunea rusească Soci. Cei doi lideri...
Cotidianul Active News a dat publicității atitudinea unui ceh care a protestat într-un mod inedit față de decizia Lidl de a...
Ambasadorii din cele 28 de state membre UE au decis să reînnoiască sancţiunile – îngheţarea activelor şi interdicţii pentru...
Mila este pentru cei care o merită. Altfel nu este milă, ci, în cel mai bun caz, prostie. Primii refugiaţi pe...
Potrivit Agerpres, care citează AFP, Curtea de Justiție a Uniunii Europene se va pronunţa miercuri cu privire la sistemul de distribuire...
Potrivit Epoch Times, românii ar putea avea "pe telecomandă" programele RTR, o televiziune specific rusească. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA)...
For the third time in a three-week period, the Center for Education and Development held the Macedonian teaching language...
Potrivit cotidinului Napoca News peste 3 milioane de refugiați ar putea alege Marea Neagră să intre în Europa prin România sau...
Potrivit AFP, citat de Agerpres, locuitorii oraşului Nagasaki au comemorat astăzi 72 de ani de la atacul nuclear care a...
După anunţul privind noul program de sancţiuni al ONU în valoare de 1 miliard de dolari ce vizează exporturile...
Israelul a anunţat intenţia de a închide birourile locale ale reţelei internaţionale de televiziune Al-Jazeera, al cărei sediu este...
Vicepremierul Federației Ruse, Dmitri Rogozin, a șters toate postările care țineau de conflictul cu autoritățile române de pe contul său de Twitter....
Aproximativ 2.800 de soldaţi georgieni, americani şi din alte ţări au început un exerciţiu militar major în Georgia. Premierul...
Luptători talibani au declarat că Rusia le furnizează arme, inclusiv puşti cu lunetă şi mitraliere de calibru mare. Kremlinul...
Potrivit Epoch Times, Marina SUA a testat prima armă cu laser activă a lumii, un astfel de sistem, denumit Laser Weapons...