25 martie – Buna Vestire – Ziua Mamei Creştine. Femeia este o taină a lui Dumnezeu printre noi
Buna Vestire, care este şi Ziua Mamei Creştine, le pune în faţă tuturor celor care au acceptat darul vieţii pe...
Buna Vestire, care este şi Ziua Mamei Creştine, le pune în faţă tuturor celor care au acceptat darul vieţii pe...
Sfântul Apostol Pavel, aflându-l pe acesta întărit în credința lui Hristos și plin de dumnezeiasca înțelepciune, l-a pus păstor și...
Sfântul Cuvios Nicon și cei 199 de ucenici ai lui După primirea Sfântului Botez, fericitul Nicon era în mănăstirea din...
Sfântul Sfințit Vasile din Ancira Săvârșindu-și rugăciunea și fiind străpuns pântecele lui cu acele înfocate țepușe, a adormit cu somn...
Sfântul Iacob (sec. 8) a trăit pe vremea împăratului Constantin al 5-lea Copronim (741-775) şi a îmbrăţişat viaţa monahală de...
Sfinții Mucenici din Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit Aruncându-i pe toți în peștera aceea, îi pedepseau cu mai mult fum;...
Facultatea de Teologie din Craiova, în parteneriat cu Universitatea „Sf. Chiril și Metodie” din Veliko Târnovo (Bulgaria), a organizat marți o expoziție...
Sfinții Mucenici Hrisant și Daria Văzând că fiul său propovăduiește Ortodoxia, tatăl Sfântului Hrisant i-a trimis-o pe Sfânta Daria, cu...
La data de 18 martie 1921, s-a născut la Glăvile, județul Vâlcea, Mitropolitul Bartolomeu Anania. A primit supranumele de „Leul...
În data de 18 martie se împlinesc 70 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Ierarh Nicolae Velimirovici. A...
Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului Sfântul Chiril a fost izgonit a treia oară pentru dreapta credință, pentru că foarte mult...
În Arhiepiscopia Craiovei vor fi organizate vineri și sâmbătă două evenimente dedicate promovării respectului pentru viață, în contextul Lunii pentru Viață 2026,...
Există o oboseală care nu se vindecă cu o noapte de somn. Nu dispare după un weekend liber și nu...
Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul Fiind dus la păgâneasca judecată și mult silit la idoleasca jertfă, nu s-a lepădat de Hristos....
La zicala aceasta gîndeam în sîmbăta lui 14 mărțișor dedicată pomenirii celor adormiți pe drumul de la Biserica Sfinții Trei...
Sfinții Mucenici Agapie, Plisie și Timolau (sinaxar) Sfinții mucenici Agapie, Plisie, Timolau și cei împreună cu ei au trăit pe...