Paştele Blajinilor
Paştele Blajinilor este prăznuirea celor adormiţi din prima zi de Luni de după Săptămâna Luminată. Dacă Săptămâna Pătimirilor sau Patimilor...
Paştele Blajinilor este prăznuirea celor adormiţi din prima zi de Luni de după Săptămâna Luminată. Dacă Săptămâna Pătimirilor sau Patimilor...
Domnul primar al municipiului Sfântu-Gheorghe și-a exprimat într-o conferință de presă regretele că a ”permis” amplasarea scenei folclorului românesc...
Între "Osana!" și "Răstignește-L!" N-au trecut decât puține zile, Deci ascultă sfatul unui preot: Nu te-ncrede-n laude, copile, Căci așa...
Spicele dragostei în lanul de grâu, sămânța sensibilității venită devreme, pentru mai târziu. Ridic privirea peste zare, acolo unde copiii...
Eu încă ştiu şi zorile, de când se sting în amintirea zilei care se revarsă la asfinţitul inimii plăpând visarea...
Felicitări doamnei Maria Crețu Graur, Asociația Astra Despărțământul Covasna-Harghita, pentru tot efortul depus! În fața scenei din centrul orașului...
Ai fost și ești și vei mai fi, Dar nu uita că într-o zi Va înceta prezența ta Și nu...
Preţ de trei zile, vom gusta o picătură din rigorile şi austeritatea vieţii în rezistenţă din munţii României, pe care...
Anul acesta, pe 14 mai, ora 19,oo, în Piața Revoluției (Palatului Regal) din Capitală, va avea loc a doua ediție a manifestării...
Cu steaguri tricolore și îmbrăcați în costume naționale, veniți români de pretutindeni la Zilele Sfântu Gheorghe pentru a participa...
Ministerul Educației Naționale răspunde la Notificarea formulată de Platforma civică ÎMPREUNĂ în numele celor 300.000 de români impotriva ideologiei de gen în...
De regulă interesul românilor pentru alegerea reprezentanților din Parlamentul European a fost cu puțin peste 30% din totalul celor eligibili pentru această...
A trecut și Învierea, Dragul meu popor român, Și din cei ce-au fost la slujbă, Mă întreb câți mai rămân,...
Marți, 30 Aprilie 2019, la Lupșa de Jos, vom primi vizita a 230 prieteni din Serbia, în cadrul proiectului,...
Așa cum sărbătoarea Nașterii Domnului este umbrită de țradiția unui moș "iubitor de copii", Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este "profanată"...