(R) Cele patru virtuți cardinale în filosofia antică la Sf. Părinți din veacul al – IV – lea (1)
E de la sine înțeles că preocuparea Sfinților Părinți nu a fost doar de natură duhovnicească ci...
E de la sine înțeles că preocuparea Sfinților Părinți nu a fost doar de natură duhovnicească ci...
Primesc periodic notificări în poșta electronică despre frumoasa lucrare a Părintelui Alexandru Stănciulescu-Bârda, din Parohia Malovăț, Mehedinți. Acolo editează și...
Elementele filosofice creştine în comunicarea socială a Bisericii așa cum am văzut au și o tratare literară, mai ales că...
Sunt convins că dacă nu putem face lucid istoria, o putem măcar desface, bucată cu bucată, ca pe un...
Întemeietorul neoplatonismului a fost Ammonius Saccas (purtătorul de sac) din Alexandria (cca 175-243 d.Hr.). Acesta s-a născut din părinți...
Prin tărie se poate înţelege în sens larg căutarea permanentă a binelui de către om...
Venirea Domnului la împlinirea vremii, cerurile se apleacă şi aduce în mod real pe pământ fericirea împărăţiei veşnice, bucuria...
Manelizarea credinței se face prin intelectuali. Nu suferă ei simfonia desăvîrșită a Bisericii. Prea multă rînduială, zic ei; prea multă...
Vorbind despre Ortodoxia şi socialul răsăritean(românesc)în modernitate domnul profesor lector dr. Ionel Ungureanu argumena evoluţia istorică a Ortodoxiei...
Patriarhia Română anunță că valoarea ajutoarelor oferite de Biserică în perioada 28 aprilie – 4 mai 2020 a fost de...
Întruparea Logosului în Christos şi răstignirea sunt găsite ca aspecte ale morţii lui Dumnezeu. Dumnezeu ajunge...
Cateheza a 11-aA aceluiași la Duminica Floriilor și la smochinul cel uscatși la săptămâna mare și îndemnuri de folos, Binecuvintează,...
Fotografii cei mai talentaţi au şansa de a face coperta revistei “Familia ortodoxă”. Aveţi grijă ca fotografiile expediate să se...
Creștinismul a cunoscut multe epoci de greutăți și de criză, dar niciuna cu tîlcul celei de acum. De la Nero...
de Tatiana Petrache Una dintre primele griji ale lui Lenin, după ce s-a instalat la putere, a fost să legalizeze...