Fotoreportaj din Bolzano Bozen – Italia
Acest fotoreportaj a fost realizat de redactorul și corespondentul nostru Felix Godeanu la Bolzano Bozen în Italia. Scopul…
Acest fotoreportaj a fost realizat de redactorul și corespondentul nostru Felix Godeanu la Bolzano Bozen în Italia. Scopul…
Smerenia susţine o sensibilitate delicată în om chiar faţă de fiinţa lui proprie, chiar…
Mă plec în praful de pe drum, pentru iubirea ce este curată, nu mai cutez…
Conţinutul fotoreportajului este proprietatea redacției şi al companiilor partenere care vor fi citate ca sursă de conţinut şi…
Conţinutul fotoreportajului este proprietatea redacției şi al companiilor partenere care vor fi citate ca sursă de conţinut şi nu…
Potrivit României Regale, Alteţa Sa Regală Principesa Maria a acordat joi, 20 iulie 2017, în cadrul…
Multe lacrimi varsă omul într-o viață de creștin… Unele mai cu dulceață, altele cu-amar și…
Târziu. Târziu. şi zâmbet încercat, şi ochi cerând iertare, când rană, sufletul uitat cu lacrimi…
Mesajul dureros al unui consilier român participant la întâlnirea președintelui României cu membrii consiliilor…