VATRA PĂRINTEASCĂ

Săracii… câte sacrificii
Făceau, s-avem de toate…
Nicicând nu le ieșea din gură:
„Nu este”, „Nu se poate”…

Cu împrumuturi prin vecini,
Luând pe datorie,
Nu ne-au crescut nici chiar pe puf,
Dar nici în sărăcie…

Aș vrea să fiu din nou copil,
De griji să nu-mi mai pese,
Să mă-‘ngrijesc de-‘nvățătură,
Ca să obțin succese..

Să merg acasă bucuros
Pentru o notă bună,
S-aștept sărutul blând al mamei
Și vorba ei cea bună..

Citind eu astăzi în Scriptură
Că Dumnezeu ni-i Tată,
M-apucă-așa.. un nod în gât,
Și-o lacrimă deodată!

Că-mi amintesc de-ai mei părinți,
De vatra părintească,
De cât s-au mai rugat la Domnul,
Să poată să ne crească…

Bătrân e tatăl meu acum
Și plin de neputințe,
O viață-‘ntregă ne-a slujit,
Cu-atâtea suferințe…

Iar mama n-a mai apucat
Să-i vadă mari pe toți…
S-a dus la Domnul și de-acolo
Grijește de nepoți!

Mă-‘ntreb ce-i Raiul și-mi răspund
Eu singur la-‘ntrebare:
E locul unde bucuria
Din suflet nu dispare.

Unde îi regăsim pe toți
Acei ce i-am iubit,
Unde sunt vii și fericiți
Acei ce au murit!
amin

 Preot Sorin Croitoru

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook