Prigoniţi-i pe sfinţii şi eroii Românilor!

   Marele Mircea Vulcănescu (1904-1952) zicea, în Dimensiunea românească a existenţei: “România a avut o cultură, [18]48 a rupt-o”. Este în acest cuvânt adevăr, înţelepciune, durere.

Pe de-o parte, Mircea Vulcănescu aminteşte – atât de uitat acest adevăr! – că România este veşnică, este dincolo de existenţa sau nu a ceea ce astăzi numim (atât de nepotrivit!) “stat român”. Pentru că atâta vreme cât există Români există România, pentru că oriunde este un Român (Român, Român!) există o Românie. Statul este o formă de manifestare a României, necesară pentru o mai deplină viaţă românească dacă este românesc, dăunător vieţii naţionale atunci când este anti-românesc. Prin Moldova şi Muntenia, prin Românii de pretutindeni, exista înainte de 1848 o Românie, aşa cum exista o Românime.

Pe de altă parte, Mircea Vulcănescă ştie – şi reaminteşte – că orice neam, orice naţiune, se defineşte prin felul în care trăieşte. Aici intră totul: Credinţă, cântece, structuri sociale, sculptură şi orice alte forme de artă, meşteşuguri, legende, basme, arte marţiale, creşterea vitelor… totul, atât în ceea ce este comun cu alte neamuri sau naţiuni, cât şi în ceea ce este specific, unic, particular, endemic.

Sunt, în cultura sau trăirea unei naţiuni, elemente având importanţă felurită. Unele sunt cu totul trecătoare, sunt amănunte fără vreo greutate în ceea ce înseamnă naţiunea. Altele, dimpotrivă, sunt definitorii, fără ele pierzându-se ceea ce este esenţial…

Iar Mircea Vulcănescu proclamă, categoric, ruptura dintre cultura veche românească şi cea livrescă, impusă oficial după 1848.

Dar începuturile rupturii sunt, desigur, vechi. Ele sunt făcute în Muntenia şi Moldova de fanariotism, adus aici sub influenţa extremismului grecesc – infiltrat în cele două ţări din secolul al XVII-lea. În Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş începuturile rupturii sunt făcute de uniatism, proces de imperialism şi rasism religios catolic, iniţiat de Viena şi Roma.

Amândouă curentele au câteva idei comune foarte importante:
(1) Românii sunt o rasă inferioară (“o gloată”), cu o cultură inferioară, cu o istorie inferioară, cu o religie inferioară;
(2) Noi [în Moldova şi Muntenia “noi” erau extremiştii greci, în Transilvania şi celelalte ţări de peste munţi, extremiştii catolici], noi suntem superiori din toate punctele de vedere;
(3) Spre a progresa, spre a înceta să fie înapoiaţi, Români trebuie să se schimbe, trebuie să preia ceea ce ne defineşte pe noi.

Aşa a început mare rupere a Românilor nord-dunăreni de propria moştenire. Aşa a început ruperea Românilor de bunii şi străbunii lor, de sfinţii şi eroii Neamului Românesc, de vechea – şi adevărata – cultură românească.

Supusă unor prelucrări livreşti adesea total distrugătoare, deformante şi răstălmăcitoare, străvechea cultură românească devine tot mai mult o taină pentru Români.

Tot felul de aderenţi fanatici ai unor doctrine străine – masonice, politice, religioase etc., dar mereu străine – au născocit şi născocesc idei, creaţii literar-artistice, aşa-zise “obiceiuri populare” şi tot felul de alte asemenea “chestii” pe care le declară “româneşti”, “autentic româneşti”, “venite din Preistorie” etc. Cu toate că, de fapt, sunt strict fanteziile lor, în care, cel mult, folosesc unele motive româneşti doar ca pretext. Ca şi cum ai scrie pe Statuia Libertăţii “made in Romania” şi ai pretinde că este autentic românească.

Trataţi cu cel mai rasist dispreţ, Românii care ţin de România Străveche sunt prigoniţi până astăzi.

Denumiţi în fel şi chip – dar mereu insultător -, ei sunt priviţi ca “duşmani ai progresului Românilor/României”. Pentru că atât duşmanii Românilor ce conduc şi acum clasa politică zis românească, dar şi îndoctrinaţii sistemului cultural colonialist pur şi simplu nu pot gândi un progres românesc, un progres întemeiat pe şi crescut firesc din ceea ce au fost şi sunt cu adevărat Românii.

De aceea Statul zis român – de fapt, anti-român – patronează atacurile împotriva lui Mircea Vulcănescu, Valeriu Gafencu, Iustin Pârvu şi alţi asemenea martiri contemporani.

Pentru că aceştia sunt eroi ai păstrării, trăirii şi creşterii moştenirii României Străvechi.

Ei sunt pilde apropiate, chiar de lângă noi, pentru faptul că poţi trăi ca Român adevărat şi în secolele XX şi XXI, chiar dacă până şi Statul “românesc” încearcă să te oprească. Ei dovedesc prin viaţa şi opera lor că poţi fi un Român în înţelesul străvechi al cuvântului, nu doar un Românofon. Şi că poţi fi astfel la mare înălţime, dând României şi lumii lucruri de mare valoare; de mare valoare morală, intelectuală, ştiinţifică, artistică, religioasă…

Desigur, este de bun simţ că nu e nevoie ca fiecare om dintr-o naţiune să vină cu ceva extraordinar pentru ca naţiunea respectivă să fie valoroasă şi demnă de respect. Da, fiecare om este unic, fiecare om poate face binele, dar nu este nevoie ca această unicitate sau facere de bine să fie la un nivel extraordinar; altfel extraordinarul nu mai este extraordinar, bineînţeles. Pentru ca o naţiune să fie valoroasă şi demnă de respect este nevoie ca cei mai mulţi dintre oamenii ce o alcătuiesc să muncească, să lupte să îşi facă datoria, acolo unde sunt. Să ducă mai departe moştenirea sfinţilor şi eroilor naţiunii, să ducă mai departe tot ceea ce este bun din ceea ce au lăsat înaintaşii. Iar Dumnezeu va ridica dintre aceşti oameni pe sfinţii şi eroii pe care îi ştie de folos; naţiunii şi lumii.

Am amintit aceste adevăruri simple şi pentru că mulţi sunt descurajaţi în a fi Români de momeli veninoase. Aşa cum sunt, de pildă:
– sfinţii şi eroii Români sunt o născocire (aici o lovitură teribilă împotriva minciunii o reprezintă sfinţii şi eroii contemporani, precum Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Nicolae Steinhardt, Sofian Boghiu, Justin Pârvu, Valeriu Gafencu, Nicolae Popovici, Ion Gavrilă Ogoranu, Demostene Andronescu etc., etc.);
– sfinţii şi eroii sunt excepţii, nu poţi fi ca ei (poate poţi, poate nu poţi; datoria ta este să încerci!);
– dacă nu eşti la nivelul sfinţilor şi eroilor te-ai chinuit degeaba (minciună gogonată, fiecare trebuie să îşi facă datoria lui; dacă răzeşii lui Ştefan nu luptau după puteri la Vaslui, Europa era de multă vreme pustiită de Islam).

Adevărul este că sfinţi în înţelesul deplin al cuvântului puţini ajung. Dar sfinţi în înţelesul de iubitori de Adevăr putem fi toţi. Adevărul este că eroi în înţelesul cel mai înalt al cuvântului puţini ajung. Dar eroi în înţelesul de oameni care şi-au făcut datoria oricât le-a fost de greu putem fi toţi.

Aceasta este învăţătura pentru care sunt urâţi şi prigoniţi astăzi sfinţii şi eroii prigoanelor comuniste.

Pentru că dacă ne însuşim lecţia lor, duşmanii au pierdut. Şi ruptura între România Străveche şi noi începe să se vindece, până la desăvârşirea unităţii dintre noi şi Străbuni.

Dacă învăţăm că oriunde am fi şi oricum am fi putem să ne facem datoria înaintea lui Dumnezeu şi a Străbunilor, şi asta e de ajuns, am câştigat.

Aşa că, dragi şi sărmani duşmani, prigoniţi-i mai departe pe sfinţii şi eroii Românilor! Voi, cei care şi pe noi ne prigoniţi şi umiliţi, voi, cei care ne jefuiţi prin mii de taxe şi impozite – urlând apoi că nu aveţi bani -, voi, cei care ne izgoniţi din ţară şi încercaţi să ne faceţi să ne urâm Ţara şi Neamul, voi, cei care pe banii noştri ne spurcaţi Istoria, Străbunii, tot ceea ce suntem: prigoniţi-i mai departe pe sfinţii şi eroii Românilor!

Prin asta îi uniţi pe Români în jurul lor, prin asta îi aduceţi pe Români mai aproape de sfinţi şi eroi!

Prin asta arătaţi tot mai limpede cine suntem şi că trebuie să ne ferim de voi. Prin asta ne arătaţi pe cine trebuie să ascultăm şi să urmăm: pe sfinţii şi eroii Neamului Românesc!

Mihai-Andrei Aldea

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook