Îndrăgostit pe manuscris

Caut în mine o structură, 
de îndrăgostit cu măsură!
Mi-a fost întâi dragă mama,
iubirea ei ce-n brațe m-a suit,
sânul ce-mi umplea sufletul,
cu linişte să adorm fericit.
Mama-i prima nestinsă iubire,
seninul cerului preaînalt,
oglindit în liniştita-i privire,
revărsată cu smerenie celuilalt,
privire blajină mereu dăruită,
floare de cer în ea răsărită,
tot mereu în rouă primenită,
surâsul la primul gângurit,
de mama am fost îndrăgostit!
Mâna ei îmi înnoia pantofiorii,
eu desenam pe al ei spate,
mă urca un surâs în iubire,
mama le avea pe toate…
Îmi închidea seara pleoapa,
în catifelarea obrazului,
aducea-n noapte straja,
adierea aripii albe a îngerului.
Mă conducea până la plecare,
îmi însoțea tot drumul,
cu grija-i şi binecuvântare,
mă întâmpina apoi fericită,
cu privire-n duios întâlnită,
lumină din cer zămislită,
mama, prima-mi iubită!
Mi-am iubit toți frații, îi iubesc cu dor şi acum
şi pe tata-l strig în dor,
diamant, şi dur, şi bun.
De două ori m-a mângâiat,
un strai bogat de împlinire,
dar m-a urcat în cer înalt,
rămas peste a lui privire.
Am iubit raza blândă de soare,
doream să culeg praful ei afară,
ea mi-era mereu sărbătoare,
pulsul vieții-n tainică chemare.
Iubeam lumina razei şi acum o tot iubesc,
când ea mă atinge,
eu mă îndrăgostesc!
Mă îndrăgostesc de-un fir de iarbă,
de un mugur ascuțit din copac,
de frunze, de flori, de adieri,
mă duc pe un tărâm fermecat…
Fiecare clipă îmi este prilej de îndrăgostire,
numai să mă dăruiesc,
cu sufletul din privire,
în frunziş mă odihnesc.
Nu pot să vă spun de câte ori,
ori unde, ori de cine, ori de ce,
ori când m-am îndrăgostit,
şi am plecat cu şi din linişte…
în limita superioară
plus infinit,
cu clipa ce nu se măsoară,
când timpul devine … finit.

14.02.2018