Asociația Calea Nemului

  A doua zi după Sfânta Maria, sufletul si gândul unei femei din Calea Neamului, Anita Toporeanu, a făcut să ne adunăm în jurul Crăișorului Munților. Enoriași ai bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, păstoriti de vrednicul părinte Tudor Sicoe, membri ai Asociației Calea Neamului și ai Frăției Ortodoxe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-au unit în Frăția Neamului pentru a-l omagia pe Eroul Național Avram Iancu, la 146 de ani de la urcarea lui la Cer. 

Din adâncul pământului si până la Țara lui Hristos se aude strigătul de luptă si credință al strămoșilor ce s-au jertfit pentru ca aceste tărâmuri de munti si ape să poarte numele de România! Pentru sângele lor curs în râuri, pentru oasele lor presărate pe dealuri și văi, pentru lacrimile și dorurile lor trimise de pe front acasă, ne strângem împreună, spunându-le tuturor, din nou si din nou, că suntem aici, stâlpii de azi ai acestui Tărâm. Ne strângem în cimitirile milioanelor de morminte, pentru ca nimeni să nu-i uite pe ei, pentru ca ei, să fie ceas de ceas, zi de zi, cu noi, în noi. Din jertfa lor, din ultima încleștare a mânii lor pe patul armei, ne luăm puterea de a merge mai departe, noi, Frăția Neamului, pe drumul greu, dar atât de frumos al Libertății de a fi Român! Avem un singur steag, o singură credință și-un ideal. Această scară a neamului ce unește Începutul cu Judecata de Apoi, pe care urcă poporul român generație de generație, nu poate fi frântă, căci la un capăt este Sfântul Apostol Andrei, iar la celălalt Hristos. Noi cei de azi suntem o treaptă. Din scrâșnetul voinței de a sfărâma păcatele, din biruința Credinței asupra deznădejdii se naște lupta noastră. Cenușa vremurilor trecătoare o călcăm în picioare. Cu Dumnezeu înainte, un glas ce nu se oprește, un glas care ne cheamă, se aude!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns