Bătrâne amintiri
Muzeul Satului - București
Din cerul verii mai văd o căsuță,
Cu albi pereți şi prispa deschisă,
pământul era cald şi odihnitor
şi-n casă patul era îmbrăcat de-o velință.
Ce grijă o purtase pe mama, la drum,
nu mi-a fost nici azi împărtăşită,
dar curtea, în care am intrat
era toată în linişte împodobită!
Doar pe el, pe Moş Florea, îl zăresc,
cu mustața gălbenită de țigară
şi degetele mâinii drepte erau,
să zic, cuprinse de aceiaşi culoare.
Privirea era o lumină tristă,
supusă grijii zilelor dintrun sfârşit,
căci genunchii bătrânului nu s-au odihnit,
sub un copil, ce cuvântul tată i-a rostit.
Lumina răzbătea odihnitoare-n cuvânt,
dintro încăpere şi aspră şi mângâietoare,
o adiere de dragoste peste chemări,
peste apusul unei taine călătoare.
Trecut-au ani peste cuvinte,
înflorit-au amintiri peste iubiri
şi parcă un dor mocnit, neisprăvit,
altă lumină întâlnind alte trăiri.
Moş Florea cu albă colilie cămaşă
şi chimir, de galbeni odihnit,
îmi stă pe retină şi suflet
şi mă „dojeneşte”- Tu, iar m-ai pomenit!
Eugenia Bucur, 29.10.2018
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook