Cântul inimii
Mi-e dor de pământul primăverii,
ce mă pătrundea până-n adânc,
în floare de zarzăr deschisă,
sub soarele grădinii surâzând.
În drumul spre şcoală, o ştevie
îmi bucura în verde inima,
crescută sub salcâmul nuntit,
ce albinelor bucuria lui dăruia.
Corul albinelor mă fura în visare,
foițe de aur erau în mişcare,
răsfirând, răpind în sărut polenul din nepătată floare.
Gugustuci pe ramuri bogate,
ofereau cânt de frumos şi iubire,
vrăbiuțe gureşe dănțuiau,
peste clipele înflorite-n amintire.
Toate sunt purtate-n cunună,
inimii mele podoabă de preț,
peste ani strânşi în sentimente,
neobosit românesc cântăreț.
01.12.2018
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook