Selfie sub nuc

1
decor

sunt nunți în cartier, pisicile au intrat în săptămâna brânzei,
acoperișurile de tablă se sparg sub zgomot lasciv,
lucesc sub luna de-un roșu decolorat, de sânge
peste care-a trecut praful virgin al vreunei comete;
e aproape frig, e nebunia sfârșitului de iarnă,
când ghioceii pălesc încă de dor, visându-și moartea următoare;
noi stăm liniștiți, dezmățul din natură trece pe lângă noi
precum știrile de la televizor, cu morți, răniți,
violuri și tâlhării la cel mai înalt nivel al nerușinării patriotice;
stăm cuminți, înșirați prin odăi ca bibelourile ieftine.
viața e afară, dincolo de ghiocei și caprifoi, nu intră
niciodată înăuntru, în spațiul de lipicioasă hibernare.

2
selfie sub nuc

zgomotele intră-n amiază, sângele ei amărui miroase a frunză de nuc,
pașii târșiți ai tăcerii în papuci roz de plastic
se adună lângă tomberoane cu resturi și câini vagabonzi,
cu blata orientalis fojgăind printre cărți aruncate.
cineva își face ordine în bibliotecă, împodobește
asfaltul cu litere în toate culorile curcubeului.
ca și el, noi, ceilalți anonimi, am uitat să scriem,
degetele știu doar să apese pe clape:
țâșnesc emoticoane-n văzduh, printre vrăbii și porumbei autentici.
probabil că mâine, pe cerul patriei vor înflori buchete mari
de popcorn pentru banchetul îngerilor.
moartea ține o pisică în brațe și-și face selfie sub nuc;
din când în când, împinge literele cu piciorul, înapoi,
în cărțile de lângă tomberon.
amiaza sângerează amărui, coaja ei verde intră-n asfalt și
parastasul începe.

3
mărțișor

moartea mergea pe stradă cu un mărțișor în piept și o țigară în mână
fă, depravato, se zburleau la ea colivăresele târgului,
gura lor plină de aur, și salbele de la gât, și păduchii împletiți
cu mătase albă și roșie sclipeau de după ostrețe;
vino să ne cosești buruienile, vino să dai un rost
umbrei de la casă și norului care-o îmbracă-n alean,
vino să-i iei pe ăștia care-au mai rămas, cică-s vii,
dar cine să-i creadă, poate domnul primar, când îi scoate la
vot cu găleata, cu mălaiul, cu uleiul și cu ce-o mai da
îl de sus cu literă mică;
celălalt, în lumină și îngeri, e taman dincolo de gardul galaxiei,
face acolo zidărie sau lutărie, poate știi matale mai bine,
da hai sictir cu mărțișorul tău,
ia-ți coasa și du-te, îți montăm noi GPS.

4
mâini parfumate

tufele de caprifoi se încolăcesc, mușcă lacome
unele din altele și împreună din spațiu,
până-l fac verde-închis, ca pădurile de pe Ciobănuș;
în amintire, muntele acela singur sub cerul golit de îngeri și sfinți,
albastru ca ochiul rămas în urmă al lui Dumnezeu;
aici, în unica noastră realitate, smoala curge pe străzi,
ecranează privirea spre alt orizont,
năclăiește obiectele și ființele devenite obiecte.
suntem mașini second hand pentru turnătorii de asfalt,
pentru constructorii de poduri și catedrale
prin care nimeni nu mai trece, nimeni nu mai respiră.
caprifoiul cucerește totuși, cu mâinile lui blajine
și parfumate, de mamă îndurerată,
clipele care ne despart de moartea lucidă, de somnul vegetal.

5
nisip

cum e să renunți la primăvară
să te îngrețoșeze veșnica ei stare gestantă,
mugurii ei ca niște buboaie crescute pe trup,
trilurile, și mieii, și sângele ei plin de otrăvuri perfide și alcool?
renunți când ți se pare mai rea decât moartea,
mai pierdută decât toate visele tale în alb, roz și pur,
mai cenușie decât străzile pe care mergi la întâmplare,
pas și la pas, ca un ceasornic stricat.
orele tale astrale sunt totuna cu nisipul
poți face din ele figurine cu găletușe din plastic și forme de lemn
nimeni nu vine să dea un sens,
să toarne în matrice altceva decât nisip.
da, primăvara e ceva la care poți să renunți
când mormintele sângerează verzui
sub frunze prea crude, în proaspăt infern.

Valeria Manta Tăicuțu

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook