Fost şef PNL al Poştei Române se laudă cu politizarea companiei

0
2013_02_28_greva_posta4_rsz

foto: Epoch Times România

Fostul şef al Poştei Române, liberalul Horia Grigorescu, s-a mândrit marţi cu de-pesedizarea companeii, dar nu în scopul transformării ei într-o companie apolitică, ci dimpotrivă. Prezent la alegerile din cadrul filialei Sector 4 a PNL, Grigorescu a susţinut că la începutul mandatului său Poşta era „profund roşie”, însă după un an şi şase luni vorbim despre „o companie care gândeşte, vibrează şi respiră liberal”, relatează Ziare.com. „Vreau să vă spun că în momentul în care am pătruns în acea companie era profund roşie. Dacă erau 20% liberali era bine. Vreau să vă spun acum cu mândrie, după un an şi şase luni, cât am fost parte din acea companie, că azi vorbim de o companie care gândeşte, vibrează şi respiră liberal. Cum? Prin reformele pe care le-am făcut, prin dăruirea şi dedicarea zi de zi. Asta trebuie să facem în tot ce înseamnă conducerea şi viaţa partidului nostru”, a declarat Horia Grigorescu. Mai multe pe Epoch Times


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Lasă un răspuns