Istoricul Marius Oprea: Comisia Europeană vrea să devină un guvern comunitar, peste cele alese de statele naționale și nu se sfiește să folosească șantajul economic

Foto: observatorcultural.ro

Istoricul și scriitorul Marius Oprea a publicat un editorial pe Mediafax legat de parcursul și tendințele Uniunii Europene, în contextul întâmplărilor cu Ungaria, care a emis o lege internă ce protejează copii de pedofilie. Acesta subliniază faptul că Uniunea, în deosebi statele cu cea mai mare influență din ea, doresc să formeze un „guvern comunitar”, globalist, ce să fie deasupra guvernelor naționale, fiind condus de la Bruxelles, informează R3Media.

„Diferendul dintre Ungaria, care se opune introducerii educației LGBTQ în școli, căreia i s-au adăugat și aliații săi din grupul de la Vișegrad, are o altă miză, mai profundă: este legat de extinderea puterii comunitare asupra statelor suverane. Cu alte cuvinte, Comisia Europeană de la Bruxelles vrea puteri extinse. Vrea să devină un „guvern comunitar”, deasupra celor desemnate de statele suverane.

Războiul între politicienii care-și apără identitățile propriilor țări și birocrații politici „globaliști” de la Bruxelles s-a intensificat în ultima jumătate de an. Acum, pozițiile s-au conturat, ca și „granițele” între cele două tabere, care opun fostele state comuniste din centru și est și țările din occidentul european – cu nuanțe, în fiecare caz.

El are o miză mult mai importantă decît toate pretextele invocate, precum „chestiunea” LGBTQ pusă pe tapet prin „raportul Matic”, care prevede extinderea drepturilor minorităților sexuale. Față de care Ungaria își păstrează cu încăpățînare punctul de vedere.”, scrie domnul Oprea.

Istoricul aduce în discuție și abordarea grupului europarlamentar „Renew Europe”, condus de Dacian Cioloș (lider USR-PLUS). Reacția dânsului arată foarte clar și direcția înspre care se îndreaptă partidul pe plan intern, în România.

„Susținut cu ambele mîini de grupul RENEW Europe, condus de Dacian Cioloș, acest „raport” a pus gaz pe un foc care pînă acum ardea mocnit. Ungaria se menține pe poziții, spre exasperarea Bruxelles-ului. Varga Judit, ministrul de Justiție maghiar, a declarat că „vom continua să ne protejăm onoarea patriei, să respectăm legea privind protecția copilului și să nu permitem lobby-ului LGBTQ să intre în instituțiile noastre publice de învățămînt!”.

Acum nu mai e vorba doar de homosexuali și celelalte minorități sexuale. Se opun de fapt două viziuni ireconciliabile, din interiorul UE: una „globalistă”, care dorește extinderea puterii Bruxelles-lui asupra politicilor din statele naționale, și o alta care dorește conservarea statu-quo-ului Uniunii și a principiului fundamental al subsidiarității. Ceea ce înseamnă respectarea suveranității interne a fiecărui stat component și a dreptului său de a-și decide propria soartă.”, spune Marius Oprea.

În continuare, scriitorul arată că ipoteza care spune că UE ar putea deveni un „nou URSS” prinde contur, arătând că a început să practice șantajul economic.

„Tranșeele săpate pornind de la pretextul LGBTQ separă treptat și alte țări din spațiul ex-comunist față de ideologiile „corect politic” promovate de Bruxelles, ca un răspuns instinctiv față de un tip de politică dirijistă, cu care aceste state erau obișnuite din vremea în care trăiau sub tutela și controlul Moscovei. Ceea ce prevedea Vladimir Bukovski, și anume că Uniunea Europeană va tinde să se transforme într-un „nou URSS”, nu e deloc departe de adevăr.

Comisia Europeană nu se sfiește să folosească în acest conflict Vest-Est o armă la îndemînă: șantajul economic. Este ceea ce acuză recent grupul europarlamentarilor conservatori și reformiști, care consideră că Bruxelles-ul „aplică standarde duble în aprobarea planului de redresare și reziliență”.

Comunicatul de ieri, semnat de Ryszard Legutko și Raffaele Fitto, copreședinţii grupului Europenilor Conservatori și Reformiști din Parlamentul European, îl nominalizează direct pe Dacian Cioloș, care solicită „sancționarea” țărilor nesupuse față de „directivele LGBTQ”, acuzîndu-le de nerespectarea „statului de drept”:

„Domnul Cioloș își arogă libertăți de a împărți europenii în buni sau răi și de a acuza guvernele conservatoare alese democratic de intenții criminale. Credem că decizia finală cu privire la care guverne merită sau nu încrederea cetățenilor ar trebui să aparțină în continuare cetățenilor înșiși”. Mai multe pe: R3Media.


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Lasă un răspuns