Glose subiective despre intelectuali
Foto: pixabay
Pe 21 undrea 1989 la Universitate, la exact două veacuri de la izbucnirea revoluției comunist-masonice franceze, mi-am întîlnit cîțiva prieteni intelectuali de aceeași parte a baricadei, între care și profesorul meu de ebraică, marele poet Ioan Alexandru, cu Biblia în dreapta și o modestă cruce traforată în stînga. Strigam umăr la umăr în răstimpuri „Vom muri și vom fi liberi!“, „Jos comunismul!“ și le tremurau căștile, bocancii și izmenele scutierilor adunați în dreptul gurii de metrou de lîngă fostul „Intercontinental“! Le mai venea inima la loc doar cînd, la cîte o comandă cu voce scăzută, făcîndu-le loc disciplinat, mai trecea spre noi în viteză, ca să ne disperseze, cîte un tab sau cîte un tanc cu apă ce ne stropea din cap pînă-n tălpi. Se auzeau împușcături răzlețe (ulterior am aflat că securiștii se amestecaseră printre noi, naivii, și-și făceau „datoria“ cu sînge rece).
Am ieșit regulat în zilele și în nopțile următoare, cu alți bezmetici tineri ca mine, fără a ne fi înțeles dinainte și fără măcar a ne cunoaște, pe străzi, prin piețe, în zilele de vacanță școlară pe care le aveam. N-aveam telefoane mobile și, bineînțeles, nici facebook ori tik-tok. Altceva ne unea: setea de libertate, sentimentul că regimul totalitarist trebuia urgent răsturnat. Sfînta Treime, Maica Domnului și Arhanghelul Mihail au vrut să nu mă număr printre victimele planificate de păpușarii momentului (odiosul Brucan scăpase, la un moment dat, cifra estimată necesară „validării revoluției“: 60000). Ca dovadă a naivității mele de netrebnic nemembru de partid comunist ce mă găseam la acea dată, mărturisesc a fi făcut parte ulterior din Alianța Civică și apoi din Partidul Alianței Civice (Nicolae Manolescu îmi fusese și el profesor), unde cel mai apropiat coleg de idei mi-a fost profesorul Petru Mihai Gorcea, cu care ulterior am înființat o editură, o revistă și un cenaclu: „Cuget, Simțire și Credință“. Datorită membrilor acestui partid am putut transpune mai repede în fapte gîndul ridicării unei Biserici maramureșene în cartierul Titan: Pogorîrea Sfîntului Duh, din fostul Parc I.O.R. Acolo a luat ființă, sub patronajul prietenului pr. Adrian Niculcea, cenaclul pluridiciplinar „Euxin“. Iată cam despre ce intelectuali era vorba pe-atunci…
Acum aflu consternat că Ana Blandiana, pe care o admiram în acea perioadă, s-a aflat în zilele în care se pregătea lovitura de stat din acest nefast brumar 2024 de cealaltă parte a baricadei! Cum a fost posibilă o asemenea traiectorie nu-mi pot explica! Cum pot înghiți alți intelectuali ca ea găluștele grețoase ale imixtiunii rusești în alegerile din România, ale „valorilor europene gen lgbtq“ etc. iarăși mi se pare inexplicabil! A-ți pierde busola care-ți indică drumul tradiției, al creștinismului, al păcii, al poziței demne, nu în genunchi, în UE și în NATO e groaznic!
Mă rog, evocînd paremiologia care atestă mintea cea de pe urmă a românului la care se poate ajunge prin mila lui Dumnezeu, să nu mai fie nevoie de zile și nopți sîngeroase ca acum 35 de ani pentru ca Adevărul, Calea și Viața să devină limpede pentru toți, ca minciuna, trădarea și fărădelegea să fie demascate și înfierate!
București, 19 undrea 2024
Alte ştiri:
A apărut Noul euxin nr. 56! / A apărut Calea Ortodoxă nr. 50! / A apărut Potecă spre cer nr. 2!
(P) Foto: librariasophia.ro.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Contează pe ȘTIRI ce contează!