Gorjule, Mândrule! Pandurul fără cap

La 30 martie 1821 a avut loc intalnirea dintre Tudor Vladimirescu si Alexandru Ipsilanti

Poate unii dintre locuitorii de azi ai localităților Motru Sec, Cloșani, Călugăreni sau Orzești, din com. Padeș-jud. Gorj, își mai aduc aminte, de la bunii și străbunii lor, despre povestirile referitoare la neînfricații panduri ai lui Tudor Vladimirescu, cei care au fost urmăriți de turci și după înfrângerea revoluției de la 1821.

Pentru a nu fi prinși și decapitați fără judecată, cei mai mulți dintre aceștia, au luat decizia de a se ascunde prin pădurile și peșterile de pe Valea Motrului. Numai unul dintre ei, mai nepăsător și lipsit de temeri, nu a luat în seamă amenințarea reală și a rămas în urma celorlalți. Ba mai mult, a achiziționat o ploscă cu rachiu de prune din care se îndemna de unul singur încât, la un moment dat, i s-a împăienjenit vederea. Ca urmare, a început să cânte și a agățat plosca pe țeava puștii, ambele purtându-le pe unul din umeri.

La locul numit «Fântânele» – locație și denumire menținută până-n zilele noastre (!) – a fost ajuns din urmă de o ceată de turci. Unul dintre aceștia, din galopul calului, fără ezitare, i-a retezat țeasta. Legenda ne mărturisește că, deși capul i se prăvălise de pe umeri (!), totuși pandurul nostru a mai avut puterea să-l ucidă pe turcul care săvârșise mișeleasca ispravă după care și-a dat sfârșitul obștesc.


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook

Lasă un răspuns