Gorjule, Mândrule! Poienițele din munte

Schitul Locurele, Lainici, Gorj

Pe una dintre culmile Muntelui Gropul, într-o poieniță cu o deschidere mai amplă, denumită „Locurele”, la o altitudine care nu depășește 800 metri, se regăsește Schitul Lainici (jud. Gorj). Într-o postare anterioară a noastră am notat despre acest schit că a fost întemeiat, pe la 1850-1852, de către doi preoți de mir din Târgu Jiu, Constantin Cartianu și Costache Lupu Stolojan.

Inclusiv în zilele noastre, oricare dintre noi care am ajunge în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu, am fi cuprinși și „de un farmec indescriptibil”, mai ales că, în fața ochilor, ni se dezvăluie, în toată splendoarea lor, Vârful Muntelui Sliva, precum și culmile înalte ale Munților Parâng.

În toponimia locului, din cauza unei erori scuzabile, aparținând cel mai probabil vreunui conțopist neinspirat, „s-a împământenit, din nebăgare de seamă”, denumirea de Schitul Locurile Rele (!). Există documente cât și însemnări pe cărțile de cult din vechime care ne dezvăluie că denumirea inițială a schitului era de „Locurele” (diminutivul cuvântului „loc”, dar la plural). Așadar, dintr-o regretabilă eroare lingvistică, s-a oficializat, pentru o bună bucată de vreme, un toponimic nou. Astfel, s-a mers pe o idee eronată, în conformitate cu care „Locurele” ar fi sinonim cu „Locuri Rele” (!). În fapt, denumirea de „Locurele” se poate explicita lingvistic prin „poienițe de munte”, acele luminișuri pline de vitalitate, acoperite cu iarbă și flori care ne încântă vederea ori de câte ori ne intersectăm cu ele.


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook

Lasă un răspuns