Sindicaliștii cer angajări în Valea Jiului, pentru creșterea producției în minele pe care Guvernul României le închide la recomandarea UE

Foto: banatulazi.ro
În timp ce Guvernul României, în conformitate cu regulamentele UE, alocă zeci de milioane de lei pentru închiderea minelor Lonea și Lupeni, sindicaliștii spun că, dimpotrivă, e nevoie să se facă angajări în Valea Jiului, astfel încât să sporeasă cantitatea de huilă extrasă și să se obțină o producţie mai mare de electricitate la termocentrala Paroşeni, informează Rost Online.
Anunțam, recent, că Guvernul Ciucă a aprobat o alocare financiară de 43,2 milioane de lei pentru închiderea minelor Lonea și Lupeni, ajutorul de stat fiind deja avizat de Comisia Europeană.
Banii vor fi folosiţi pentru acordarea plăţilor compensatorii acordate angajaţilor, reconversia profesională, reabilitarea fostelor exploatări miniere, precum şi pentru recultivarea suprafeţelor, se preciza în comunicatul transmis, săptămâna trecută, de Guvern.
Pe de altă parte, Sindicatul „Muntele”, reprezentativ în cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), susţine o creştere a numărului de mineri angajaţi la exploatările de cărbune din Valea Jiului, conducerea organizaţiei apreciind că acest lucru va duce la o sporire a cantităţii de huilă extrase şi la o producţie mai mare de electricitate la Termocentrala Paroşeni.
Liderul sindical Darius Câmpean a declarat, miercuri, pentru Agerpres, că minele Lonea şi Lupeni funcţionează doar pe trei schimburi din cele patru prevăzute în program, pentru completarea celui de-al patrulea schimb fiind nevoie de circa 60 de oameni.
„Depinde de ceea ce-şi doreşte politicul (în privinţa angajărilor, n.r.). Angajările făcute imediat ne vor duce la o creştere a producţiei, deoarece minele Lupeni şi Lonea funcţionează pe trei schimburi, în loc de patru. Deci, din cele patru schimburi, unul nu produce cărbune. Cu un minimum de 50-60 de persoane am putea forma cel de-al patrulea schimb şi am creşte producţia”, a explicat preşedintele Sindicatului „Muntele”.
Foto: banatulazi.ro
Integral pe Rost Online
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează