Regiunea istorică Bucovina

Regiunea istorică Bucovina (germ. Buchenland, “ţara de fagi”), devenită Ducatul Bucovinei în Imperiul Austro-Ungar, cuprinde un teritoriu acoperind astăzi zona adiacentă oraşelor Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi, Siret şi Vicovu de Sus din România, precum şi Cernăuţi şi Storojineţ din Ucraina.

Nordul Bucovinei face astăzi parte din regiunea Cernăuţi din Ucraina. Locuit de români din cele mai vechi timpuri, teritoriul Bucovinei a făcut parte din voievodatul Moldovei, fiind apoi anexat de Austria în 1775.

Devine Ducatul Bucovinei în 1849, unindu-se ulterior cu celelalte provincii româneşti în România Mare la 15 / 28 noiembrie 1918, pentru ca, după cel de-al doilea război mondial, partea sa de nord să fie ocupată de U.R.S.S., ajungând, după destrămarea acesteia, parte a Ucrainei (regiunea Cernăuţi).

Pînă în 1774 nu putem vorbi de Bucovina, aceasta fiind înainte o parte din Ţara de Sus a Ţării Moldovei. Ca realitate istorică şi ca nume de teritoriu, Bucovina începe să existe în cuprinsul Imperiului Habsburgic, dăinuind vreme de 144 ani, între 1774 şi 1918.

Odată cu debutul administrării habsburgice, denumirea de Bucovina este adoptată oficial. Totuşi, numele nu se impune decât treptat, o vreme continuându-se şi utilizarea în paralel a unor denumiri mai vechi: Ţara de Sus/Ţara Moldovei, Plonina, Cordon/Cordun şi Arboroasa. (Acest ultim apelativ este reafirmat de un grup de studenţi români de la Cernăuţi (Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Andreevici Morariu), care au înfiinţat societatea cu acelaşi nume în 1875).

Recensământul din 1776 a reliefat faptul că Bucovina era slab populată, numărul de locuitori fiind de ca. 70.000, dintre care 85,33% români, 10,66% slavi şi 4% alţii. În 1918 a devenit una din regiunile dezvoltate ale Regatului Român.

Până în anii 1940, în Bucovina trăiau membri ai multor etnii: germani, evrei, armeni, lipoveni, huţuli, polonezi etc., convieţuind într-o recunoscută armonie cu populaţia majoritar românească.

Statutul de autonomie în imperiu

Din punct de vedere politic, până în 1848, bucovinenii aveau doar 8 reprezentanţi din partea lor, deputaţi, în parlamentul de la Viena; aceştia aveau drepturi egale, participau la dezbateri, iar cuvântările celorlalţi parlamentari le erau traduse în limba română.

La 13 februarie 1848, înaintând un memorandum Vienei, o delegaţie a bucovinenilor cere mai multă autonomie prin unirea sub coroana Austriei şi crearea unui ducat românesc, iar “împăratul să poată purta şi titlul de mare duce al românilor”.

Astfel, la 4 martie 1849, ei obţin un statut de autonomie a Bucovinei în Imperiul Austriac, la titlurile imperiale ale împăratului Franz Josef adăugându-se şi acela de mare duce al Bucovinei.

Este creată Dieta ducatului Bucovinei, care se întruneşte pentru prima oară la 6 aprilie 1861. În cadrul acestei instituţii erau reprezentate toate minorităţile, iar românii deţineau majoritatea.

Preşedintele Dietei, Eudoxiu Hurmuzachi, devine astfel mareşal al Bucovinei.

Prin rezoluţia imperială din 26 august 1861, Bucovina primeşte dreptul de a avea drapel propriu (culorile erau albastru şi roşu, dispuse vertical, având la mijloc stema Bucovinei), stemă (reprezentând capul de bour), precum şi toate drepturile adiacente statutului de Ducat al Imperiului Austriac.

 Unirea cu România

După prăbuşirea monarhiei austro-ungare, Consiliul Naţional al Bucovinei, întrunit la 28 noiembrie 1918, hotărăşte în majoritate unirea cu România.

Voturile majoritare au venit din partea românilor, germanilor, evreilor şi polonezilor, iar cele împotrivă, doar din partea minorităţii ucrainiene.

Trupele române intră în teritoriu, consfinţind actul şi zădărnicind manevrele militare ale Galiţiei ucrainiene. Unirea Bucovinei cu România este astfel recunoscută oficial, în 1919, prin tratatul de la Saint Germain.În iunie 1940, nordul Bucovinei este ocupat de Uniunea Sovietică. În 1941, forţele române, aliate la Axă, recuceresc nordul Bucovinei.

Acesta este reocupat însă de Armata Roşie în anul 1944, rămânând până astăzi în componenţa Ucrainei.

Legătura dintre nordul Bucovinei, acum ucrainian, şi sudul său, rămas în componenţa României, se pierde treptat, din pricina reorientării demografice prin infuzia populaţiei slavofone, a scăderii populaţiei româneşti, rămasă doar în câteva zone compacte şi, în general, a vicisitudinilor istoriei de care acest teritoriu a avut parte.

 Regiuni administrative

Judeţul Suceava (exceptând oraşul Fălticeni şi împrejurimile sale)

Judeţul Botoşani (doar câteva sate, care fac parte astăzi din comuna Mihăileni: satele Sinăuţii de Jos, Rogojeşti şi Cândeşti). Integral pe Glasul info.

---

Surse: [1] cersipamantromanesc.wordpress.com, cernauti.ro

---

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

---

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează