Cugetări spre Înviere

Vasilisk Donica

Născut la 15 decembrie 1985, în satul Zahoreni, raionul Orhei, este un împătimit de poezie și proză. Și-a făcut studiile la Colegiul Pedagogic Vasile Lupu din or. Orhei, apoi a absolvit Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul în or. Chișinău (licențiat în științe ale educației, filologie), a urmat mai apoi studii de master la Universitatea de Stat din Moldova (master în științe umanistice, istoria și cultura religiilor). În prezent, ieromonahul Vasilisk slujește la Mănăstirea Saharna și predă religia la Gimnaziul din Saharna Nouă, raionul Rezina. A scris primele versuri în adolescență – frumoasa vârstă a îndrăgostirii. Treptat, creațiile sale au devenit mai variate, mai adânci, mai duhovnicești. Gândurile și trăirile sale, așternute pe hârtie, au ajuns pe paginile a numeroase reviste și publicații atât din Republica Moldova, cât și dinRomânia. În 2021, a fost premiat cu diplomă în cadrul Galei Premiilor Revistei Regal Literar din România– Premiul pentru Creație; în anul 2022 a fost premiat cu diploma în carul Galei Premiilor Ziarului Literatura și Arta, premiul pentru proză; în anul 2022 a debutat literar cu volumul de proză Poteci spre ziua a șaptea, Editura Epigraf.

APARIȚII:
Postări online în mai multe grupuri literare. Publicații în reviste și ziare tipărite și online: Ziarul ,,Literatura și arta’’, Revista Uniunii Scriitorilor de Limba Română ,,Poduri de Dor’’, Revista ,,Regal Literar’’, Ziarul ,,Cuvântul.md”, Reviste – ,,Poeții noștrii”, ,,LUCEAFĂRUL DIN VALE’’, ,,Poezii pentru sufletul meu”, ,,Literatura pe tocuri”, Portalul ortodox ,,Doxologia.ro”.
Publicații în Antologia ”LITERATURA POPOARELOR DE IERI, DE AZI ȘI DE MÂINE” și în DICŢIONARUL – WORLD POETS ASSOCIATION din cadrul WORLD LITERATURE ACADEMY.

VOLUME:
,,Poteci spre ziua a șaptea’’, Epigraf, Chișinău 2021(poezie și proză)
Opinii personale:

Sunt OMUL cu suflet deschis!

Consider că scrisul trebuie să mă reprezinte pe mine, OMUL, fiind ca o carte de vizită deschisă spre citire ,,Scriu așa cum viețuiesc./Scriu tot și toate ce gândesc:/Metamorfoze, plumb, morminte…/Mi-e sufletul altar de cuvinte.’’(Suflet pe altar)
Mă grăbesc, astfel, să aduc în ceea ce scriu marea existență, doar așa pot tatua iubirea de om, viață, Dumnezeu. Încerc a grăbi clipele pline de lumina vieții, până-n în zori de zi! Mă grăbesc să scriu din dragoste, din plăcere. Lucrurile se nasc când e momentul, iar un moment potrivit este întotdeauna!
Îmi place să scriu. Asta iubesc să fac. Asta fac, de fapt. Scriu… Culeg crâmpeie din mine, din sufletul meu, din universul care mă cuprinde şi le înșir pe foaie. Acest dans al literilor la lumina lumânării este unul vrăjit, tăinuit în locul a celor mai frumoase sentimente şi emoţii, devenind o parte din ele, din visele mele în care se ascund: iubirea, dorul, tristeţea… Scrierile mele sunt lăuntricul gândurilor mele. Trăirile din sufletului meu. Rupturi de dor, de viață, de libertate… Emoţii… Doar emoții, pe care le-am adunat în cuvinte. Scriu, pentru că aşa simt, iar eu fac mereu ce simt, fiindcă trăirile contează-n viața mea.

APRECIERI:

Ai un mare har în ceea ce scrii, continuă! Nicolae Dabija,academician, scriitor, poet și redactor Literatura și Arta.
,,Sunt cutremurată, din primele pagini, ești un maestru nativ al prozei creștine și ai o mare misiune – cea de a face exact ceea ce faci, ești mare scriitor!!! Mă felicit pentru că te-am descoperit și pentru responsabilitatea de a te ajuta. Este calea ta, ai și arta detaliului poetic, ca la Druță. Felicitări, ești cutremurător de plin de Har!!! (Diana Ciugureanu)
,,Sper să vă publicați gândurile poetizate. Merită. Aveți o bună scriitură poetică, e păcat să nu-și găsească locul de casă- în carte.’’ (Lucian Dumbravă)
,, Este un mare potențial și profunzime, vă încurajez să scrieți!‘’ (Claudiu Liviu Onișoară),,Scrii foarte frumos, îmi place! Superb tablou liric! Poezii de pus în ramă!’’ (Trandafir Sîmpetru)


Cugetări spre Înviere

Cugetări la Pilda smochinului, în Sfânta și Marea zi de Luni
Smochinul măcar era frumos înveșmântat în hainele sale verzi, făcea umbră cu coroana sa de frunze pământului și celor ce doreau să se odihnească la poalele lui din osteneala drumului și zăduful zilei, chiar dacă nu avea rod atunci când l-a cercetat Hristos. Dar noi, cei de azi, ce facem bun?
Vine Hristos pe cale ostenit și însetat, bate la ușa inimilor noastre și ce găsește? Cine îi deschide? Cu ce Îl întâmpinăm? Cu ce Îl ospătăm? Vine Împăratul slavei, vine Tatăl nostru! Procedăm cu El așa cum o facem și cu aproapele nostru: bătrânii – la aziluri; copiii – vagabonzi pe drumurile libertinismului, fără valori, fără cultură, fără carte. Noi ne desfătăm în îmbuibări de mâncare și băuturi. Cum mai rezistă oare Atotmilostivul Tată și ne ceartă doar puțin și nu ne risipește de tot?!
Ce s-a făcut cu smochinul? De ce a fost certat și s-a uscat? Nu dădea rod! Iată, dragii mei, pentru că nu producem roadele credinței, de asta ne va certa Hristos și ne vom usca ca smochinul, iar tăietorii de lemne ne vor arunca în foc. Vom arde și vom produce cenușă, dacă nu știm să aducem roade bune.
Suntem astăzi cu toții la fel ca smochinul: frumoși la exterior, pe dinafară, dar înăuntru suntem goi. Goi de valori, goi de frumos, goi de credință, goi de fapte bune, goi…

Nu ne dăm seama că mergem spre nicăieri și nici nu dorim să schimbăm cărările vieții. Ne este bine așa. Alergăm cu pași galopanți spre iad, spre a produce cenușă cât mai curând.
Vine Hristos, sună clopotele bisericii din parohie, te așteaptă să te întâlnești cu El la Sfânta Liturghie. ”Las’ să vie, eu am altele mai importante de făcut!” Bani, mâncare, odihnă, mașini, slavă deșartă – totul pentru viermi…
Biserici goale – spitale pline. Biblioteci pustii – discoteci încărcate. Școli închise – pușcării deschise. Listele pot continua la infinit, dar altul este scopul: urmați pe Hristos! Urmați-L măcar în ultimii pași ce îi face fiind încă în trup omenesc. Luați ca pildă femeile curajoase ce i-au fost alături până la punerea în mormânt și chiar la Înviere. Urmați-l fiecare cum puteți, cât puteți. Detașați-vă măcar pe câteva zile de la cele lumești, privind cele cerești. Vedeți că în aceste zile și natura deplânge clipele triste ce au avut loc acum mai bine de două mii de ani în urmă. Și când va veni la voi Hristos să vă întrebe de roade, să-i întindeți smochinele faptelor bune ca să nu ardeți pe veci în focul nestins!

Cugetări la Pilda celor zece fecioare, în Sfânta și Marea zi de Marți

Cele zece fecioare sunt toate dornice să intre la nunta Mirelui ceresc. Cinci – mai puțin, fiind un pic delăsătoare, cinci – un pic mai mult și pregătite mai cu râvnă.
Noi astăzi însă nu avem dorința să intrăm cu Mirele la nuntă, sau poate nu atât de dur, poate câțiva Îl mai așteaptă azi pe acest Mire divin. De ce? Fiindcă nu Îl cunoaștem. De ce nu Îl cunoaștem? Fiindcă niciodată nu L-am căutat.
Atât de aproape este de noi, dar totodată atât de departe… Îl întâlnim în tot ce suflă, în tot ce ne înconjoară, dar nu Îl recunoaștem. Îl purtăm în fiecare clipă în noi, dar nici nu știm că e acolo, nici nu ne interesează chiar. Îl inspirăm cu aerul proaspăt, sau mai puțin proaspăt, și Îl expirăm în faptele noastre, dacă nu cumva am inspirat aerul stricat de egoismul nostru propriu.
Din seninul neștiinței și nedorinței de a cunoaște nu putem vorbi de candela aprinsă și alimentată cu untdelemnul faptelor bune, dacă nu avem măcar candela obișnuită aprinsă în casă, la icoana din ungherul dinspre Răsărit.
Care untdelemn al faptelor bune, dacă nu știm să ne iubim aproapele? Care iubire, dacă nu știm să respectăm pe nimeni și nimic? Despre ce fel de dragoste de semeni putem vorbi, dacă societatea e plină de cerșetori și sărăci, de bătrâni pe care nu are cine să-i susțină, iar pușcăriile sunt pline de infractori și violatori? Ce fel de iubire, dacă noi ne omorâm propriii copii avortându-i cu miile, chiar cu milioanele?!
Da, poate să pară că întârzie Mirele – unul Dumnezeu știe clipa venirii Lui, dar întârzierea nu e un motiv de a adormi pe veci în noroiul păcatului.
Și cum să vină acum? La ce bun să mai vină, dacă e totul un pustiu?! Nu zic că nu mai are loc curat unde să calce, darămite unde să petreacă nunta mult visată.
E trist. E cumplit de trist totul azi. În tristețea aceasta, m-aș ascunde în scorbura unui copac uscat și aș plânge acolo pentru lumea întreagă, până copacul ar înverzi de la lacrimile mele. Dar, toți trebuie să ne întoarcem, așa ca ninivitenii, rugându-ne, postind ”în sac și cenușă” de la prunc la bătrân, de la om până la dobitoc, de la floare până la pom. Numai așa putem să întâmpinăm Mirele mult așteptat și, intrând cu El la nuntă, să fim fericiți veșnic.
Mai există un medicament sigur pentru toate – dragostea. Dacă luăm acest medicament cu regularitate, nu numai că ne vindecăm, dar și moștenim viața de veci, completând cetele îngerilor, devenind sfinți. Trebuie să conștientizăm cu toții că nu Dumnezeu este cel ce nu ne iubește, deoarece ne trimite încercări, ci noi suntem cei care nu Îl iubim și nu Îl mai putem vedea, fiindcă între noi și El, între eu și tu, între el și ea, între noi și voi, între ei și ele stă zidul neiubirii. Haideți să sfărâmăm acest zid diabolic și să refacem legătura cu Mirele ceresc, căci cum putem intra altfel la nuntă decât prin dragoste?!

Cugetări la Pilda femeii păcătoase ce a uns cu mir pe Mântuitorul și a vânzării de către Iuda, în Sfânta și Marea zi de Miercuri

Două trăiri diferite, două înțelesuri diferite asupra învățăturii lui Iisus aveau acești doi – Femeia păcătoasă și Iuda vânzătorul, care diferit s-au trudit și au primit răsplata și sfârșitul respectiv. Cea dintâi, primind iertare de păcate în întâlnirea ei cu Hristos, a primit de la el și descoperirea tainelor Lui și Împărăția Cerurilor. L-a căutat mai apoi să-i împlinească voia, aducându-i în dar mirul de mult preț și, ungându-L, ca pe un mort îl jelea. Cel de-al doilea I-a fost alături mai mult timp, dar nu a înțeles nimic din ce i s-a spus, din ce i s-a arătat, fiind întunecat de iubirea de câștig și de arginți, înecându-se până la urmă în propria lăcomie.
Ambii cei sus-numiți Îl urmau, Îl căutau totuși pe Iisus, râvneau după El și după învățătura Lui. Cum suntem noi astăzi? Ce poziție avem în legătură cu Biserica și învățătura lui Hristos, care numai în Biserica Lui se găsește? Îl urmăm? Îl căutăm? Interesant, cine și la care din aceste două modele se atribuie…
Vine Hristos și vrea să stea la masă cu noi, cu cât mai mulți dintre noi, la sfânta biserică, la sfintele slujbe. Cine stă azi cu El la masă? Cine vine astăzi, ca păcătoasa, să-I ungă cu mir trupul, să-I spele picioarele cu lacrimi și să I le șteargă cu părul capului? Or poate astăzi cei mai mulți nici nu avem păr, ca să avem cu ce șterge picioarele udate? Or poate astăzi nici nu mai avem lacrimi și nici mir, căci ne zgârcim să I-l cumpărăm lui Iisus? Sau poate toți am plecat, ca Iuda, să facem tocmeală cu cei ce-L vor cumpăra pentru treizeci de arginți?
Da, cei mai mulți dintre noi suntem în căutarea arginților, în căutarea unei vieți mai bune aici, pe Pământ, vânzând nu numai pe Iisus, dar și neam, și credință, și valori, și obiceiuri, și tradiții – totul, ca să câștigăm cât mai mulți arginți, ca să avem cu ce să trăim îndestulat și bine, vremelnic, pe acest Pământ. Vindem și cumpărăm tot ce se poate! Dar când cugetăm la cele cerești? Când privim în sus ca să mulțumim Tatălui pentru că încă nu ne-a zdruncinat de tot ca să ne piardă?
Da, să ne piardă cu totul, de tot! Căci nu urmăm exemplul celor care au fost miluiți și iertați pentru faptele lor bune, pentru râvnă, ci urmăm exemplul celor fățarnici, care murmură mereu împotrivă din pricina iubirii de arginți, căci astăzi nici măcar nu mai râvnim să întindem mâna la masa Stăpânului.
Cum putem primi iertarea păcatelor? Cum putem să ajungem la fericirea veșnică, dacă nici nu o dorim? Cine dintre noi s-a ridicat ca păcătoasa să Îl caute pe Hristos? Cine a câștigat un ban cinstit să cumpere mir de mare preț și să meargă să ungă trupul lui Iisus? Nemaivorbind de lacrimi, mulți dintre noi nici nu știm unde îl putem găsi pe Mântuitorul. Mulți nici nu știm cine este Acesta. Și chiar dacă știm, nu facem nimic ca să-L putem găsi, ca să ne întâlnim cu El, să cerem iertare de păcate și să o primim.
Unde sunt legile care spun că trebuie să aducem daruri din ceea ce avem, ce câștigăm lui Dumnezeu, așa ca păcătoasa? Nu se mai respectă! Și ne dorim roade? Ne dorim ploi? Ne dorim pace și liniște pe Pământ? Nu vom avea atâta timp cât nu-L vom căuta pe Iisus. Atâta timp cât nu vom râvni la iertare și nu vom aduce mirul, ne vom autodistruge ca Iuda, sugrumându-ne cu propriile mâini.
E primăvară. E pace încă pe alocuri. Este încă timp de mântuire. Trezește-te, Marie și Vasile, Suzană și Ioane, Elenă și Gheorghe! Căutăți-L pe Iisus și aduceți dar de mare preț, ca și El să vă răsplătească, căci nu poate dărui nimănui nimic atâta timp cât nu ne cunoaște și nu poate ieși în întâmpinarea noastră, atâta timp cât nu am mers noi spre El!

Cugetare în Sfânta și Marea zi de Joi

O zi cu o încărcătură specială și evenimente cu semnificații la fel de speciale. Cina Tainică, Spălarea picioarelor ucenicilor, Rugăciunea din gradina Ghetsimani, prinderea cu sărutarea vicleană primită de la Iuda, chinuiri, batjocură, palme, lovituri, scuipări, osândire la moarte prin răstignire – toate Le-a răbdat pentru noi. Pare absolut imposibil la prima vedere, de neînțeles pentru cugetul omenesc, dar toate au fost adevărate și s-au întâmplat pentru răscumpărarea omului din robia păcatului.
Ce fac eu? Ce faci tu? Ce facem toți astăzi? Cum cinstim această jertfă mare a dumnezeirii? Nu ne facem și noi astăzi niște batjocoritori?
Nici atunci, nici acum, poate, nu este înțeles Împăratul care a venit în chip de rob al tuturor, smerit și supus ca un mielușel ce s-a adus spre înjunghiere. Așteptarea multora să vadă un împărat ce vine cu slavă și pompă împărătească a fost zadarnică, a fost văzut un Împărat al dragostei și smereniei, al blândeții și bunătății.
Nu L-am înțeles încă! De aproape două mii de ani aceste evenimente sunt amintite prin slujbele bisericești din această săptămână. Cine dintre noi a lăsat grija cea lumească și a mers să-L petreacă, tânguindu-se, pe acest Hristos până la Cruce? La ce trebuie! Se duce El singur, smerit, așa cu i-i firea, și anul acesta ca să se mai răstignească o dată, să mai moară o dată tot pentru același om – omul care încă nu a înțeles că într-o clipă poate fi pierdut și pomenirea lui poate fi stârpită.
Nu ne pierde încă Dumnezeu, căci este Dumnezeul dragostei. Așteaptă încă întoarcerea noastră spre El. Îi suntem încă dragi și ne mai cruță. Dar până când? Ne cheamă stăruitor prin glasul bisericii: ”Întoarceţi-vă, fii ai oamenilor!”. De ce nu auzim? Dacă toți am fi conștienți că omul poate trăi fără orice bun de pe Pământ, fără mâncăruri și băuturi, fără orice persoană dragă, dar fără Dumnezeu – nu! Dacă toți am ști cum este măreția Raiului, am lăsa totul pentru a ajunge acolo. Unica salvare pe care o are omul este credința în Dumnezeul cel răstignit, omorât și înviat întru slavă.
Se pare că astăzi în lume ceva nu e așa cum trebuie să fie. Drumul parcurs de două mii de ani, jertfa de pe cruce, jertfele sfinților, toată istoria ne-a adus… nicăieri. „Fără credință, omul rămâne un simplu animal rațional, care vine de nicăieri și se-ndreaptă către nicăieri” menționează Petre Țuțea. În biserici întâlnești doar câțiva creștini și Dumnezeu plânge din icoane, cum niciodată nu a plâns de când e omenirea. Tot mai mulți dintre cei dragi au plecat triști în căutarea fericirii în alte țări. Toți sunt preocupați de orice, numai nu de rugăciune. Înainte e numai întuneric, e beznă. În lume domnește dezmățul și mizeria. Oamenii se molipsesc unul câte unul de acest dezmăț și libertate oarbă. Nimeni nu simte durerea aproapelui, nimeni nu-i înțelege nici bucuria, nici tristețea. Unii numai își închipuie că pot fi alături de cei apropiați la bine și la rău, dar de fapt fiecare își duce singur și tristețile, și bucuriile. Și mă întreb: cum vom sta cei de azi acolo sus, în ceruri, dacă aici, pe Pământ, nu suntem deprinși nici cu rugăciunea, nici cu dragostea, nici cu bunătatea? Nimeni și nimic nu ne va putea ajuta, dacă nu vom reînvia la dragoste, la credință, la rugăciune, la fapte bune și milostenii.
Să ne trezim deci, mergând pe drumul Golgotei alături de Hristos, reînviind cu El prin dragoste!


Cugetare în Sfânta și Marea zi de Vineri

„În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.”
(Prohodul Domnului, Starea întâi)

Nu a murit Hristos, El e Viața veșnică! Cum poate lumina să apună sub pământ? Nu vă bucurați, necredincioșilor, nu a murit, ci va învia ca să vedeți slava Lui cea mare.
Cu cântări de jale și cu lacrimi, cu făclii aprinse Îl așezăm astăzi în mormântul întunecat pe Cel ce a făcut toate, Viață și Vieți, Lumină și Lumini.
La fel ca acum circa două mii de ani în urmă, puțini Îi suntem alături, puțini privim de departe unde va fi îngropat Cel care ține toate. Câteva femei, doi bărbați mai puternici care L-au coborât de pe cruce – aceasta a fost toată coloana funerară ce a așezat în mormânt un Împărat, împărat căruia nu-i trebuie slavă lumească, împăratul simplități și al smereniei.
Câteva femei, șapte mai bine zis, și cam tot atâția bărbați L-au petrecut la mormânt și azi pe Iisus, mielul lui Dumnezeu. Unde sunteți, creștini? Ce alte treburi aveți astăzi mai importante de făcut, decât să fiți alături de Dumnezeul vostru Care s-a jertfit pentru voi? Cum Îl urmați voi pe păstorul vostru bun? Numai să nu răspundeți că Îl aveți în inimă, căci vă agonisiți păcate. De câte ori ați spus azi ,,Doamne, miluiește-mă!”? Sau poate ați căzut în genunchi și ați lăcrimat în fața icoanei de pe perete, în fața căreia toată ziua candela a fost aprinsă în amintirea acestui eveniment mare? Nu aveți cuvinte de îndreptățire pentru faptele voastre! Dar Biserica de două mii de ani vă cheamă întruna prin glasul Domnului cel răstignit: ,,Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă”(Matei 11:28), precum și prin glasul prorocilor: ,,Veniţi, fiilor, şi ascultaţi-mă, căci vă voi învăţa frica de Domnul”(Psalmi 34:11). Și iarăși același glas zice: ,,Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11:29)
Oare câți astăzi am fost gata să luăm jugul Lui? Oare nu auzim ce răspunde? Unde e odihna sufletelor și a trupurilor noastre oropsite? Numai la Dumnezeul cel blând și smerit cu inima. Ce alte tălmăciri și înțelesuri ne mai trebuie? Numai urmându-L pe Dumnezeu vom avea odihnă, El însă va trudi veșnic pentru noi. Și să luăm aminte: nu funiile cu care a fost legat L-au ținut pe Domnul Iisus în fața judecătorilor, nu cuiele L-au ținut pe cruce, nu piatra ce a fost rostogolită peste mormânt L-a ținut acolo, ci dragostea mare pe care a avut-o și o mai are încă pentru noi, oamenii.

Cugetare în Sfânta și Marea zi de Sâmbătă

E tăcere peste toată făptura – în biserici, în casele creștinilor, în natura întreagă. Deși pe alocuri poate apărea o mare forfotă, așteptarea o înăbușă. Ce așteptăm? Ce va urma? Știm că după o liniște de mormânt ceva se întâmplă – un trăsnet, un cutremur, o bubuitură, o explozie.
Mormântul a fost pecetluit. Lumina pare că a apus. Hristos stă mort, întins cu trupul în mormântul întunecat. Așa credeau cei ce L-au înfășurat în giulgiu, punându-L în mormânt și prăvălind piatra grea deasupra, așa credeau cei care au pecetluit mormântul, așa poate mai cred și unii din cei care încă nu au înțeles cine este cu adevărat Hristos.
Nu poate mormântul rece și întunecat să ascundă Lumina, nu poate ținea mormântul pe Cel Care a făcut cerul și Pământul. Nu stă Dumnezeul cel viu să se relaxeze în mormânt timp de trei zile, ca mai apoi să învieze întru slavă. Și acum, când ni se pare că e atâta liniște și tăcere, Fiul cel smerit și supus are de împlinit sfatul Părintelui: salvarea lui Adam și a întregii omeniri, înghițită de păcat și ținută în întunecimea iadului. Acum în adâncuri e bubuitură mare, care se va resimți la suprafață abia mâine.
În tot acest răstimp cât în afara mormântului e tăcere, Hristos s-a coborât în iad ca un Atotputernic și l-a golit, a slobozit din cămările lui pe toți cei ferecați, lăsându-l pustiu. Pentru asta a pătimit, pentru asta a murit pe cruce, ca să spele cu scump sângele Său păcatele întregii omeniri, ridicându-i pe toți împreună cu El în grădina preafrumoasă a Edenului. Asta face Hristos în fiecare an când este pus în mormânt –îi salvează pe toți cei care-L caută, cei care-L doresc, cei care-L primesc și se unesc cu El.
Astăzi este Sâmbăta cea Mare, o zi de profundă tristeţe, dar şi de bucurie pentru că este ziua premergătoare Sfintei Învieri a lui Hristos și sărbătorim cu toții înfrângerea morții de către Hristos iubitorul de oameni. Acolo jos, în iad, Hristos luminează cu lumina sa întunericul iadului, precum lumânarea luminează cămara întunecată de noapte și în ea se face lumină, iar noaptea este alungată afară.
Puterea iadului a fost biruită de Hristos anume în această zi – Sâmbăta cea Mare – și Biserica întreabă prin sfinții săi: ,,Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. Sculatu-s-a Hristos și au căzut diavolii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața stăpânește. Înviat-a Hristos și niciun mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morți, începătura celor adormiți S-a făcut. Lui se cuvine slava și stăpânirea în vecii vecilor.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Astăzi ai fost golit, iadule, și mâine Hristos se arată lumii înviat din morți și cu El învie pe toți cei care doresc cu adevărat aceasta.
Să-L așteptăm pe Hristos să răsară din mormântul întunecat, luminându-ne cu lumina Sfintei sale Învieri pe toți cei care Îl dorim cu adevărat!

Cugetare la Sfânta și Luminata Zi a Învierii și zilele ce-i urmează

”Omul mereu se întoarce la origini.
Se întoarce sub formă de nor, sau sub formă de dor.”
(Dorel Vişan)

Hristos a înviat! Ce lucru mare!
Nu va mai fi întemnițat al lumii Dumnezeu.
Fiind, din firea lui, pierzare,
Omul și-a ales ce e al său.

Hristos a înviat! Și tot învie
De mii de ani tot cu minuni.
Dar cine azi Îl înțelege oare
Pe Domnul Adevărului încoronat de spini?
Hristos a înviat! Și tot mai crede încă
Că tu mai mult nu o să cazi.
Și dacă de atâtea ori El te ridică,
E din iubirea Lui eternă până azi.

Hristos a înviat! Învie, Doamne,
Al omenirii suflet păcătos,
Iar dacă tot nu-ți dau crezare,
Îi arde, Doamne, pân′ la os!
Parcă e sărbătoarea sărbătorilor, dar parcă nu. Parcă se bucură creștinii că au ajuns la această sărbătoare luminată, dar parcă nu. Ceva se întâmplă, ceva s-a întâmplat și credeți-mă, dragii mei, că se va întâmpla încă.
Înviază Hristos pentru toți, să se bucure astăzi toată făptura. Dar cum să se bucure, dacă nu-i ,,slugă înțeleaptă”? (din Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur la Învierea Domnului). Ce bine e că măcar nu uităm să sfințim bucatele în această măreață sărbătoare, căci asta e ”cel mai important” la unii creștini – să se îmbuibeze la masă din bucatele alese. Dar cine s-a ospătat la masa sfântă împreună cu Hristos și cu Hristos prin Sfânta Taină a Euharistiei în această zi deosebită? Puțini. Iarăși puțini, precum puțini mai înțeleg că asta este semnificația adevărată a unei sărbători mărețe în și cu Hristos.
Totul se simplifică, totul se reduce după bunul nostru plac. Nu mergem la slujba divină din Noaptea Sfântă, nu ținem în mână o lumânare aprinsă cu focul haric ce se coboară din cer pentru a ne mângâia, nu ducem acest foc în casele noastre pentru a lumina întunericul din ele, nu ne împărtășim cu Trupul și Sângele Celui jertfit și înviat pentru noi, nu… nu… și ar continua, dar dorim să fie bine, să fim îndestulați, să fim fericiți. ”Nu!” ne spune Cel înviat. ”Nu!” ne spun sfinții, e imposibil: ”De este cineva bine-credincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos și luminat. De este cineva slugă înțeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-și ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-și primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulțumind să prăznuiască.” (din Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur la Învierea Domnului) Pentru ce nouă plată și răsplată, dacă nimic vrednic nu am lucrat? Cred că ar fi mai lesne să zicem precum Sfântul Apostol Petru: ,,Du-Te de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos!” (Evanghelia din Duminica a XVIII-a după Rusalii) și am fi mai vrednici de răsplată, căci astfel am demonstra smerenia și am face mărturisirea păcatelor.
Boli, războaie, cutremure, inundații, focuri mistuitoare au venit asupra omenirii. Nu e clar de ce? Nu te agita tare, drag creștin, vezi singur că lumea azi degradează tot mai mult, cei care au făcut ceva de-a lungul timpului, de-a lungul istoriei sunt străluciri ce-i orbesc pe mulți cei de azi, străluciri ce trebuie oprite, strivite, ascunse, dar nu poți ascunde Soarele sub pământ și lumina sub pat. Pe Hristos și Sfânta lui Biserică de asemenea au încercat de zeci de ori să le ascundă, să le distrugă, să le închidă gura, dar nu le reușește, căci Hristos este împreună și în mijlocul celor care Îl caută cu adevărat, cum rostește Iisus Însuși „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20), și mai zice Mântuitorul: ,,Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:20)
Să ne bucurăm deci de Lumina Învierii lui Hristos și să ne întoarcem încet, dar sigur către El, Adevăratul Dumnezeu, căci pe toți ne așteaptă și de toți se bucură: ,,De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind, Stăpânul primește pe cel de pe urmă ca și pe cel dintâi, odihnește pe cel din al unsprezecelea ceas ca și pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; și pe cel de pe urmă miluiește, și pe cel dintâi mângâie; și aceluia plătește, și acestuia dăruiește; și faptele le primește; și gândul îl ține în seamă, și lucrul îl prețuiește, și voința o laudă.” (din Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur la Învierea Domnului), deoarece, ori mai devreme ori mai târziu, tot ,,la origini o să ne întoarcem, sub formă de nor, sau sub formă de dor” (Dorel Vişan), dar o să ne întoarcem neapărat.
Hristos a înviat! Cu adevărat a înviat Hristos!

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează