Mărturisire

Purtăm atâta greu pe umeri,

că-s aplecați de viață

ca plopul în bătăi de vânt,

când schimb-a frunzei față.

Mai aplecați de îndoieli,

purtăm greul în gânduri;

suntem și-aici, și-n depărtări,

rămân în urmă timpuri.

Bucăți de cer purtăm în noi

și chiar nemărginirea –

din timpuri vechi coborâtori,

privim copilăria.

Nu suntem numai noi, în noi,

ci îi purtăm pe-ai noștri –

un neam de mucenici și sfinți

ce-și dorm al vieții somn sub cruci.

Nici numele nu se mai vede.

L-au șters al ploii timp și lacrimi

și-ngenuncheri ce azi se sting

cu alte generații.

Suntem coborâtori de sus

și cerul iar ne cheamă,

când ațintim privirea-n zări

și ne-amintim de-o mamă,

de glie și de țară.

Doar amintirea mișcă-n noi

nemărginiri de gânduri,

de fapte ce s-au întâmplat…

Istorii cad sub vremi,

dar Eminescu este viu:

în poezii, în suflet,

în șopot de izvoare,

în codrii lui și-n cer.

---

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo