Pasărea oarbă și bufnița polară

S-a întors pasărea oarbă,

din țările reci.

Ea acolo pleacă toamna.

A greșit odată drumul.

Pe când suratele ei se îndreptau spre Africa, ea s-a înălțat atât de sus și s-a dezorientat, încât a ajuns la Polul Nord.

Era prea ocupată cu tristețea de-a fi rămas singură, încât nu a sesizat gerul în care pășise sau că abia-și mai putea mișca aripile.

La început a ajutat-o faptul că era oarbă. Altfel s-ar fi speriat. Mereu fusese luată pe nepregătite, dar lipsa văzului o învăţase să se adapteze schimbărilor mult mai uşor.

Aici a întâlnit-o pe bufniţa de zăpadă şi între ele s-a legat mai mult decât o prietenie.

Bufniţa împărţea prada cu ea, iar pasărea oarbă îi cânta cât era noaptea de lungă. Ziua se odihneau împreună. Ajunseseră să semene atât de bine, încât nimeni nu mai făcea diferenţa între ele. Bufniţa lăsase în urmă gândul de a prăda şi învăţase să cânte.

La ce folos prietenia noastră, dacă în curând va trebui să plec? veni pe neașteptate întrebarea păsării oarbe. Cum e firesc, i se făcuse dor de cuib, trebuia să se întoarcă.

Și a plecat, promițându-i bufniței reîntoarcerea.

Așa am aflat taina plecării ei în țările reci.

Nu știu însă, care dintre cele două păsări pleacă și se întoarce an de an. Doar seamănă atât de bine! Și cântă la fel.

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo