Lovitura de stat între arme și robe: Decembrie 1989 și Noiembrie 2024
În istoria politică a României postbelice, două momente ies în evidență ca puncte de inflexiune, unde schimbarea de regim nu a venit prin alegeri, ci prin forțe din interiorul aparatului de putere, travestite în voință populară sau în apărarea legii: decembrie 1989 și, mai recent, decizia Curții Constituționale din noiembrie 2024, contestată de un segment larg al opiniei publice ca o „lovitură de stat constituțională”. Dincolo de diferențele formale, ambele momente au la bază același tipar: folosirea instituțiilor sistemului pentru a redesena echilibrul de putere, fără consultare populară reală.
Istoriografia oficială a postulat timp de decenii că decembrie 1989 a fost o revoltă populară împotriva dictaturii ceaușiste. Totuși, tot mai multe voci, inclusiv dintre participanți, susțin că a fost vorba de o lovitură de stat militarizată, în care serviciile secrete (atât interne, cât și externe), segmente ale armatei și elitele de partid au orchestrat o succesiune controlată, pentru a evita un colaps total și o ieșire haotică din comunism.
Masacrul de după 22 decembrie nu a fost rezultatul haosului, ci o manipulare pentru a legitima noul regim sub pretextul luptei cu „teroriștii”.Ce s-a instalat după? Un regim semidemocratic, condus de foști comuniști rebranduiți în „reformatori”. Vocea străzii a fost repede confiscată de aparatul statului, care a perpetuat structurile de control sub forme cosmetizate. Cu alte cuvinte, o revoluție deturnată din interior.
În noiembrie 2024, într-un context politic tensionat și cu o scenă dominată de conflict între Parlament, Președinție și partide neafiliate sistemului tradițional, Curtea Constituțională a emis o decizie controversată, prin care a invalidat o lege sau o candidatură decisivă (în funcție de scenariul exact), redesenând fundamental arhitectura electorală. Mulți juriști și politologi au vorbit despre o „lovitură de stat prin robe”, prin care voința populară a fost suspendată în numele ordinii constituționale.
Spre deosebire de 1989, nu s-a tras cu arma, dar efectul a fost similar: blocarea accesului unui actor politic în ascensiune (de ex. un partid suveranist), reconfigurarea alegerilor printr-o decizie juridică irevocabilă și, mai grav, delegitimarea democrației în ochii unei părți mari a electoratului.
Atât în 1989, cât și în 2024, mecanismul de decizie a fost opac, controlat de instituții nedemocratice (armata / CCR); narrativa oficială a fost menținută: salvarea democrației, apărarea legalității. O alternativă populară a fost eliminată (Ceaușescu / un partid antisistem). Populația a fost invitată să legitimeze ulterior decizia prin alegeri sau tăcere. Diferența fundamentală este una de instrument și mediu. În 1989, s-a folosit violența ca mijloc de legitimitate. În 2024, s-a folosit dreptul constituțional, într-un context aparent democratic. Dar în ambele cazuri, voința populară reală a fost subordonată unei logici de sistem — iar România a fost reconstruită nu prin referendum, ci prin decizie impusă.
Dacă în 1989 am asistat la o „lovitură de stat cu sânge rece și gloanțe reale”, în 2024 vorbim (presupunând acest scenariu) de o „lovitură rece cu argumente juridice și tăceri complice”. În ambele cazuri, schimbarea regimului nu a venit din voința directă a cetățenilor, ci din centrul sistemului, care s-a reformat pentru a supraviețui. Iar întrebarea cea mai grea pentru istoria României rămâne: când vom avea, cu adevărat, o schimbare pornită de jos, nu de sus?
Autor: Nicolae Florentin Streche
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ
