Trecute vieți de „oameni noi” (II) – Gelu Voican Voiculescu
Figura lui Gelu Voican Voiculescu rămâne una dintre cele mai controversate ale sfârșitului de secol XX românesc. Învestit cu o autoritate provizorie după 22 decembrie 1989, Voican Voiculescu a avut un rol pivotal în primele zile ale puterii post-ceaușiste, poziționându-se la intersecția dintre revoluție, armată și noua putere politică. În calitate de apropiat și gardian feroce al lui Ion Iliescu, Gelu Voican a devenit viceprim-ministru al primului guvern provizoriu (Consiliul Frontului Salvării Naționale – CFSN). Însă imaginea care l-a consacrat în mentalul colectiv este cea din 25 decembrie 1989, când apare în uniformă militară, lângă cei care asistau la procesul și execuția soților Ceaușescu.
Acea prezență nu a fost întâmplătoare: în absența unei structuri statale funcționale, legitimitatea se redefinea în direct, la televizor. Uniforma nu era doar simbolică; Voican Voiculescu a avut un rol activ în preluarea conducerii Ministerului Apărării într-o perioadă de haos și confuzie, când „teroriștii” invizibili făceau parte dintr-o narațiune care legitima noii actori de putere.
Voican Voiculescu nu era militar de carieră, dar și-a însușit autoritatea unui lider de tranziție într-o manieră ce a iritat structurile clasice de comandă. Prin intervențiile sale directe și prin prezența în centrele de decizie, a devenit interfață între Frontul Salvării Naționale și armată. În acele zile s-au conturat alianțe oculte și decizii care au rămas, până azi, învăluite în aburul istpriei. El a întruchipat o formă de putere de criză, în care costumul militar devine costumul politicului. A regizat ordinea în haos, dar a și participat la un sistem de tăinuire a adevărului despre victimele Revoluției.
Gelu Voican Voiculescu a fost acuzat că a jucat pe mai multe fronturi. Un om cu o biografie sofisticată (doctor în filosofie, guenonist, fost disident cultural, dar și suspect de legături cu Securitatea), el este simbolul unei generații de tehnocrați siniștri ai tranziției, în care contururile morale sunt estompate. A fost totodată arhivist și protector al unor dosare sensibile din istoria recentă, fiind ultimul dintre deținătorii secretelor dinainte și după decembrie 1989.
Ultima sa zbatere a fost în martie 2018, când, cercetat pentru crime împotriva umanităţii (Revoluția din decembrie 1989; represiunea autorităților din 14 și 15 iunie 1990, sau „mineriada”), a preluat şefia Institutului Revoluţiei, după o acţiune în forţă, sprijinit de vechi tovarăşi revoluţionari: Cazimir Ionescu, Răzvan Theodorescu şi, de la distanţă, Ion Iliescu. Aceștia încercau să-l şantajeze pe Claudiu Iordache, directorul Institutului Revoluţiei (IRRD) la acea vreme, spunându-i că, dacă demisionează, vor opri o anchetă împotriva sa.
Istoria îl va judeca poate mai dur sau mai indulgent pe Gelu Voican Voiculescu, dar este clar că imaginea lui în uniformă, într-un Crăciun însângerat, va rămâne emblematică pentru ce a însemnat haosul fondator al României postcomuniste. Mai mult decât un om, Voican Voiculescu a fost un simptom: al neîncrederii, al tranziției grăbite și al supraviețuirii vechii puteri sub haine noi. Criticii săi susțin că a participat activ la instaurarea unei noi elite de putere care a reciclat structurile fostului regim. Apărătorii lui susțin că a fost un om al echilibrului într-un timp al anarhiei. Ieșirea sa din scena publică rămâne momentul din 2019 când a fost lovit în cap cu o cărjă, sângele șiroindu-i la fel ca trupurile ucise acum 35 de ani.
„Nu am ce să îmi reproșez din acea perioadă. Am fost un om care a ieșit în stradă și nu aveam nici o problemă; tot procesul reprezintă o răzbunare politică și este trist că revoluția noastră să fie utilizată ca o armă politică. Să nu implice ideea de revoluție că toți îi suntem datori că beneficiem de libertatea câștigată prin morții noștri. O ironie, tocmai astăzi mi s-a înmânat documentația prin care aflu că sunt inculpat. Recunoștință este cea mai sublimă formă de ingratitudine”.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ
