Despre glorioasa prostie a războiului
Într-un spectacol militar demn de o operetă macabră, Israel și Iran au început să-și arunce rachete unul în capul celuilalt. Tel Aviv, Haifa – ferme ținte pentru gloabele de plumb, case risipite, copii și bunici loviți. Iar liderii lumii se uită din tribunele G7 – cu popcorn –, deoarece unii se tem de noi prețuri la petrol. Ce minunată valorificare a intelectului uman! În loc să construim spitale, școli, căi ferate, inventăm bombe mai rapide, mai sofisticate, mai mortale. Militarii susțin că apărăm populația. Iar populația? Suferă cu aplomb. Familiile își pierd copiii, iar politicienii își pierd moștenirile electorale.
În Israel – acolo unde nu s-a născut Iisus Hristos, ci în Palestina, la Bethleem – avertismentele sirenelor se aud zi și noapte, refugiați în buncăre, așteptând un atac, pentru că așa e strategia – atacăm voi – ne apărați voi – răspundem din nou – și tot așa, până la ultimul bis. În Iran, barilul ăla de petrol salvează mediocrități politice, lideri tataieți, discursuri solemn și populare. Ce ne învață asta despre război? Că e un dans al absurdului, costisitor și mortal, un lobby al retoricii agresive. Se vorbește despre „campanii strategice” și „operațiuni precise”, dar praful ăla fin nu vă spune nimic de ultimele mătuși aruncate sub dărâmături? NATO nu aduce pacea, ci întețește focul sau sunetul bombelor aruncate de drone teleghidate.
Și cine profită din toate astea? Fabrica de armament taie profituri, politicienii câștigă capital electoral, media adună clickuri… Toți se bucură. Doar țăranii, muncitorii și pensionarii plătesc. Ei trimit pachete la refugiați, se tem de colaps economic și aşteaptă ca un nor de praf să le ardă florile de pe balcon. Așa că, domnilor de la butoane, psihopaților de strategii militaire, mă scuzați, dar vă intreb: cui prodest? Răspuns dureros: da, războiul e inutil. Dăunează masiv, brutal, îndărătnic și fără cap. E doar mărire de pene pentru niște cocoși arțăgoși. Dacă agenda voastră de politică externă începe cu „bombardăm”, e clar: v-ați pierdut busola umană. Războiul nu e soluție – e eșec. E un fel de ură sistemică, institutionalizată.
Oare n-ar fi mai simplu să trimitem, în loc de rachete, delegații de diplomați? În loc de bombe, contracte economice? În loc de sirene, aplauze, zâmbete? Dar absurditatea războiului e că îți creezi doi duşmani în loc de unu și instaurezi un climat global de teamă, nu de speranță. Deci iată rețeta: reduci bombarderile, ridici măsurile de sancțiuni, spui domnilor din guvern: suficient! Mai rămâne ceva de spus? Da: puneți jos telecomanda nucleară. Trimiteți factura la inventaturi de pace. Și, dragă conducere globală, dacă încă vreți glorie, inventați-vă o misiune de pace umanitară. Războiul e doar o scuză jalnică ca să nu trăiți în tihnă și iubire.
