In memoriam Ileana Roman

de Cristian Pătrăşconiu

Ileana Roman a fost – şi pentru că există, în multe feluri, în memoria mea, dumneaei este în continuare, în fond – un fel de mătuşă a mea. Spun „un fel de”, pentru că, sincer, de la un punct încolo nu ştiu cum (mai) e cu gradele de rudenie. Fapte certe: dânsa era vară de gradul al doilea cu bunica mea dinspre mamă; deci mătuşă îndepărtată a mamei mele. Roman e numele său, Roman era numele de fată al bunicii mele de la Căzăneşti (jud. Mehedinţi, căci mai sunt şi alte localităţi, în alte judeţe, cu acest nume).

Nu am simţit apăsarea gradului de rudenie între noi. Repet: nici nu ştiu dacă, în conformitate cu datinile, la a patra generaţie se mai consideră că eşti rudă, în mod oficial, cu cineva. De fapt, nu am simţit niciodată vreo apăsare de când mă ştiu când e să fie vorba de dna Ileana Roman. Aşa i-am spus mereu: „Doamna” – chiar dacă, de multe ori, m-a invitat să o tutuiesc. Băi, puţă, noi suntem rude. Hai, gata, spune-mi Ileana! Am încheiat citatul. Nu am putut să îi spun altfel decât aşa, „Doamna”, am gândit că nu se cade să o fac vreodată. Nu am fost, de fapt, foarte apropiaţi – eu, fire analitică; dumneaei, uneori explozivă, trăind exuberant forme de dezordine cu geometrie variabilă şi (totuşi) destul de calculate.

DAR, mai ales: niciodată nu am simţit – în raport cu mine – nici cel mai mic gând încercănat despre ce fac, ce spun, ce gândesc, ce scriu. Dimpotrivă: foarte des, foarte des am stat sub umbrela generozităţii sale – care, uneori, putea să ia forma, magnifică, fie şi a numai câtorva vorbe, spuse într-o doară, în olteneşte. – integral pe www.revistaramuri.ro.

De citit și:

Turnu Severin: Ileana Roman, cea mai premiată scriitoare a Severinului