Scriitorul și poetul român în contemporaneitate

Cronică

Scriitorul şi poetul modern

A fi scriitor în contemporaneitate este un fel de joc al umbrelor evidenţiat la lumina reflectoarelor. Marcel Proust, în cartea sa intitulată ,,À la recherche du temps perdu” (,,În căutarea timpului pierdut”) face o evaluare a urcării individului pe scara socială până în înalta societate. Tot el parcurge nişte etape ale gândirii şi concluzionează idei, precum: pierderea timpului, lipsa de înțeles, amintirile şi schimbările sociale (bineînţeles, în Franţa în perioada respectivă, 1913-1927, timpul realizat în scrierea cărţii, ultimul volum postum). Am ales acest personaj scriitoricesc, deoarece modernismul literaturii începe cu el (sec. XX).

Revenind la noi, desluşesc unele trepte de evoluţie socială în lumea poeziei: cea a începătorilor (unii au dorinţă mai mult decât talent), cei din treapta de mijloc, care depun eforturi să urce pe scara valorică şi a treia categorie, de scriitori consacraţi. Fiecare categorie are lumea sa, unde, mai mult sau mai puţin, se dezvoltă, trăieşte, excelează. În coabitatul lor este greu să intri şi de aceea dezvolţi un sentiment de frustare sau ipocrizie pentru a fi acceptat. Ori eşti foarte bun şi îţi găseşti locul acolo, ori recurgi la alte metode diplomatice.

În ce priveşte lumea grupurilor, este în plină ascensiune, iar unele au realizări, editând reviste, antologii, evenimente literare, altele oferă şi diplome fără competenţă literară. Mă întreb: dacă peste cinci, zece sau mai mulți ani, îşi va mai aminti cineva că a existat grupul respectiv pe Facebook şi diploma respectivă va însemna ceva? Un poet binecunoscut, Sorin Dumitrache, spunea ,,noi nu oferim diplome false, decât o strângere de mână şi o inimă ce bate”, cât de adevărat şi ce frumos spus.

Ei bine, revenind la Proust, scrierea lui nu poate fi încadrată în nicio formă a unui curent literar, este unică prin stilul abordat de meditare şi visare, el introducând monologul în detrimentul dialogului, ca o reflexie a minţii. Astăzi, poezia nu respectă vechile canoane ale scrierii clasice, ea îmbină frumuseţea şi căldura sufletească într-o notă de lirism, dar şi periculos de haotic, mergând până la paroxism. Ṣi totuşi, am citit cărţi ale scriitorilor contemporani, poezie, proză etc. excepţionale, dovedind că literatura românească nu moare. Este interesantă pleiada de poeţi, după ’89 este generaţia cu cea mai categorică inteligenţă, cu dorinţa de a-şi exprima sentimentele, ideile în slujba frumosului. Aş putea nominaliza câţiva scriitori, poeţi, dar aş nedreptăţi pe ceilalţi. Totuşi, fiţi siguri că timpul este instrumentul care triază răul de bine. Dacă o poezie, un roman, un reportaj scris este bun, el va rămâne ca o aducere aminte a unui nume pe care cineva l-a uitat odată să-l premieze. Acestea fiind spuse, mă înclin în faţa poetului şi a scriitorului român, oricare ar fi el şi chiar dacă nu se ridică la valoarea operelor lui Proust, autenticitatea, trăirea, căutarea fericirii şi chiar răscumpărarea timpului pierdut în viaţă, el dă naştere unor adevărate comori literare, doar să le căutăm.

Pentru că tot l-am ales pe Proust ca model al cronicii scriitorului de azi, închei cu un citat din raţiunea filozofiei sale:
,,Timpul de care dispunem în fiecare zi este elastic; pasiunile pe care le încercăm îl dilată; acelea pe care le inspirăm îl îngustează şi obişnuinţa îl umple”.
Fie ca timpul să-l găsim preţios şi să îl umplem cu cât mai multe poezii şi literatură bună. Mulţumesc domnilor scriitori!

Paris, 2026❤️
5 februarie

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural-religios. Nihil Sine Deo