În căutarea ţării, unde Soarele răsare (amintiri din viaţa mea de imigrant)

În căutarea ţării ,,soarelui răsare”
(din memoriile mele de imigrant)
(Partea întâi)

În 2006/2007 lăsasem acasă o iarnă grea, iar eu, cu o parte a familiei, venisem în căutarea ţării ,,soarelui răsare”. A fost o călătorie plină de emoţie pe care orice imigrant o are, cu un bagaj, un geamantan, în care îmi luasem amintirile, teama, dar şi speranţa că răsăritul începe de aici.
La acel moment, intrarea în Europa de Vest se făcea cu viza pe trei luni şi astfel drumul meu era deschis cu o destinaţie precisă, Franţa. Am ales-o din varii motive: făcusem câţiva ani buni de franceză în România, apoi erau motivele de sănătate ale fiului meu, încărcate cu deznădejdea lipsei de bani, care erau necesari pentru o intervenţie medicală urgentă.
Rugăciunile mele îndreptate spre Dumnezeu erau sincere şi pline de încredere şi iată-mă sosită la Paris, o lume plină de mister, de întrebări de uimire, de neîncredere si, totuşi, caldă, primitoare. Aici am învăţat că atunci când ţi se oferă ceva să spui ,,mulţumesc” si tot aici, când primeşti o amendă, pentru că circuli fără tichet, să spui acel ,,mulţumesc” care îţi scapă printre dinţi, deşi ai avea chef să-i înjuri.
Lecţia civilizaţiei occidentale porneşte de la acel ,,multumesc”, poate era o aberaţie a mea sau, poate, un paradox, dar sigur era acel gest prin cuvinte în care te angajezi că ai înţeles ce trebuia să faci şi că nu se va mai repeta.
Mi-am zis atunci: oare voi face faţă intemperiilor de orice fel ale noii vieţi? Se pare că da, deoarece au trecut 18 ani de când acel ,,mulţumesc” mi se pare banal, de când această lume, la început miraculoasă, să fie normală, să accept viaţa ca un dar divin şi să privesc totul cu un simţ al umorului relativ.
Dacă am depăşit toate aceste obstacole prin voinţă, un lucru nu se poate şterge. Dragostea de pământul unde te-ai născut şi dorul de oamenii tăi, de românii noştri. Cred că toţi cei plecaţi printre străini au acest sentiment şi speranţa întoarcerii acasă, fie şi numai pentru un sezon. Acesta este un adevăr incontestabil şi grăitor care te alimentează să rezişti în fiecare zi şi viaţa să fie suportabilă.
(Va urma)
Miriam Nadia Dabau
Paris, 2026