O întrebare și-un răspuns

În convorbirea de după slujba dedicată Bunei Vestiri, am fost întrebat de un tînăr dacă nu mi-e frică să spun/scriu adevărul.

Nu mi-e frică – i-am răspuns – fiindcă mă apără Dumnezeu. Mi-ar fi frică însă de Dumnezeu la judecată să nu fi spus/scris despre adevăr semenilor mei. Cunoașterea, în limbaj mai vechi cercetarea, e începutul mîntuirii. Fără cunoaștere nu putem fi creștini.

Ajuns acasă adaug: stupizenia „crede și nu cerceta“ inventată de atei pe seama Bibliei e dezmințită de Iisus Hristos după cum ne arată Evangheliștii în relația Lui cu Apostolul Toma. Lipsind la întîlnirea cu ceilalți Apostoli, Toma, cunoscut ca și „Geamănul“ (Dydimos), le-a spus aflînd despre minunata apariție urmînd promisiunilor Mîntuitorului: Dacă nu voi vedea, în mîinile Lui, semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mîna mea în coasta Lui, nu voi crede (Ioan 20, 25). Evanghelistul Ioan consemnează mai departe a doua apariție a Celui răstignit și înviat:Şi a venit Iisus, ușile fiind încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mîinile Mele, şi adu mîna ta şi o pune în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut şi au crezut! (cf. idem, 20, 27-29). În afara celor analfabeți funcțional, oricine poate înțelege că Iisus nu condamnă nevoia verificării unor știri, în general a cercetării/cunoașterii, ci îndeamnă fără supărare la întreprinderea celor necesare convingerii cu ajutorul organelor de simț primare, chiar cînd Adevărul este evident. Ultimul enunț din pasajele evanghelice pe care le-am citat are nuanță profetică, în tonul predicii de pe muntele din Galileea, avînd în centru Fericirile numite de unii exegeți „Legea cea Nouă“ sau „Constituția Împărăției lui Dumnezeu“ (cf. Matei 5, 3-12).

Trec doar cu titlu informativ considerațiile extraevanghelice ale unui autor avizat^[1], spre a ilustra fireasca îndoială rațională manifestată de unele firi pe care le-aș numi eufemistic carteziene:

De asemenea, Mîntuitorul rostește și El cuvinte pe care nu le întîlnim în textul biblic: „Pentru ce te îndoiești că am înviat din morți? Adu aici mîna ta și o pune în coasta Mea, și vezi că, deși tu nu ai crezut, toți au cunoscut Pătimirile^[2] și Învierea Mea, grăind împreună cu tine: «Domnul meu și Dumnezeul meu, slavă Ție»“. Sau, în alt loc: „Precum vedeți, din trupul cu care M-am întrupat, prieteni, nu port fire de duh (…) Cel ce pe toate le iscodești, vino, și nu te mai îndoi (…), cercetează cu credință și crede Mie, nu fi neîncrezător!“ Mîntuitorul îl îndeamnă să îi pipăie rănile, cu scopul de a-l încredința de identitatea sa neschimbată, de trecerea prin pătimire și moarte: „Cunoaște-Mă că sînt Dumnezeu neschimbat, Care am luat asupră-Mi, după ființă, frămîntătură omenească, întru care și pătimire am primit“. Din erminia imnografilor se înțelege că îndoiala lui Toma viza învierea din morți a Domnului, nu existența Sa. Așa cum comenta Sfîntul Chiril al Alexandriei, Toma credea cel mult că s-a întors din morți un duh care a luat chipul Mîntuitorului, fiind probabil o minte mai iscoditoare decît a celorlalți apostoli și care avea nevoie de dovezi palpabile pentru a crede.

Spre deosebire de textul biblic, unde nu ni se spune dacă Toma chiar a îndrăznit să se atingă cu degetul de coasta Domnului, imnografia îl prezintă făcînd efectiv acest gest: „Cu frică punîndu-și Toma mîna în coasta Ta cea purtătoare de viață, Hristoase, cutremurîndu-se a simțit, Mîntuitorule, îndoita lucrare a celor două firi, care erau întru Tine împreunate, fără amestecare“ și „pipăind rănile mai cu amănuntul“. Atingerea trupului înviat al Domnului de către Toma este înțeleasă, în cîntările Pentico­starului, în cel puțin trei moduri aparent contradictorii, dar complementare: pipăirea-pătimire, pipăirea-dar și pipăirea-bucurie.

De reținut din acest amplu citat merită a fi propoziția-îndemn cercetează cu credință și crede Mie. Ce înseamnă aceasta, oare? Tocmai că Iisus încurajează cercetarea/cunoașterea, dar întreprinsă cu credință creștinească. Îndrăznesc să afirm, generalizînd, că nu orice direcție de cercetare este benefică, așa cum au ajuns foarte tîrziu și cu regret unii savanți să constate (este celebră în acest sens istoria instituirii premiului Nobel!). Bunăoară, strădaniile actuale ale așa-numitelor „elite“ de a „implementa“ grabnic prevederile din „agenda 30“ glorificînd transumanismul reprezintă cert inventivitatea potrivnicului prin minți pervertite. Așadar, pe lîngă știință, înțelepciune și discernămînt e nevoie de credință în Dumnezeu, Care prin Duhul Sfînt va DESCOPERI celor vrednici cele folositoare semenilor la vremea potrivită.

În această minunată duminică a Bunei Vestiri, Te rog, Doamne Tată Creator al celor văzute și nevăzute trimite-le Duhul Tău Cel Sfînt și iubirea nețărmurită a Fiului Tău Iisus Hristos tuturor cercetătorilor lumii ca să-și valorifice talanții încredințați spre binele omenirii, în pace și bună înțelegere! Slavă Tatălui, Fiului și Sfîntului Duh! Amin!

București, 25 mărțișor 2026

^[1] V. https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/evanghelia-de-duminica/nevinovata-indoiala-a-lui-toma-179939.html

^[2] În textul tipărit este menținut eronat termenul „Patimile“!