Retrospectivă culturală: Lada amintirilor

Foto: magazincritic.ro

Trăind într-un decor pustiu
Mă apropi încet, încet de sicriu,
Părăsind lumea celor vi
Mulţi mă vor uita, puţin mă vor mai iubi,
Voi lăsa în spate frumuseţea zilelor
Îngropată într-o ladă a amintirilor.

E frate pentru frate
Dar ne ducem singuri crucea-n spate,
Până-n momentul care
Ne-o duce un frate la înmormântare,
Şi tot ce am trudit lăsăm copiilor
Împreună cu o ladă a amintirilor.

Cunoaştem ziua în care ne-am născut
Şi primim de la botez un înger cu scut,
Spre iertarea păcatelor săvârşite prin faptă, gând sau cuvânt
Până la intrarea în mormânt,
Portalul către lumea morţilor
Lăsând în urmă lada amintirilor.

La revedere scumpă soţie, prietenilor, fraţilor, surorilor, copiilor şi nepoţilor
Duceţi-mi mai departe amintirea trăirilor,
Eu mă duc, să nu plângeţi
Prefer ca in cinstea mea un pahar de vin să-nchinaţi
Vă las frumuseţea clipelor
Şi lada amintirilor.

Bojinca Andrei Luis, 17 ianuarie 2014


MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ

Lasă un răspuns