Sfaturi ale părintelui Arsenie Papacioc (4)

     „ Ca preot ortodox şi duhovnic cunoscut în toată ţara, sunteţi pentru regat?

– Ce se făcea România fără un rege precum Carol I? El a zis o vorbă şi nu s-a dezminţit când a pus piciorul pe pământ românesc. Spunea astfel: „Din momentul în care am pus piciorul pe pământul românesc, mă numesc român!” Deci, pentru poporul român, care era neînsemnat şi care, săracul, abia-şi ducea opinca, cu un rege de talia lui s-a simţit foarte aureolat.

– A ridicat România şi economic la un înalt nivel.

– A luat parte efectiv la războiul de independenţă. Părinţilor, el înfiinţează prima cale ferată din România, el face prima şosea asfaltată Bucureşti-Oradea; a rămas un petic – îl arăt la toată lumea când trec pe acolo. Monumente istorice! Nu mai vorbesc de palatul (Peleş) de la Sinaia, care a rămas un deosebit de mare monument istoric pentru întreaga lume. Şi acum este cinstea României, de-ţi stă mintea în loc!

Sigur că sunt pentru regat! Are o mai mare autoritate o ţară, cum este Ţara Românească, cu rege. Dar dacă vrei să-i critici, dacă vrei să vorbeşti, de exemplu, despre ce a făcut nepotul lui, Carol al II-lea, care a fost o boală pentru Ţara Românească, asta-i altceva!

Vorbim de principii, nu vorbim de om. Pe urmă, nu el conduce, el domneşte. Conduce un guvern. Semnează decrete, nu guvernează. Şi se termină cu campania asta electorală, pe cine să pună preşedinte.” (1)

–––––––––––––––––––––––––––––––

(1) Ne vorbeşte părintele Arsenie vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pag. 31-32

Lasă un răspuns