Revoluţia din Ostrakonia / Manifest revoluţionar
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2016/10/12194999_1739783032916236_2632165253800009501_o-1024x683.jpg)
Foto: magazincritic.ro
În istorie mă-ncumet
a mă-ntoarce că mi-e chipul
protejat de libertatea şi dreptatea
celor mulţi.
În istorie ne-ntoarcem şi străbatem,
paşnici, timpul
care are, ca şi ţara,
ape, câmpuri, dealuri, munţi
ce-au privit, întotdeauna, cerul,
fără gând ascuns.
Stă-n Istorie iubirea de
moşie ca o stâncă
şi se-nalţă-n noi iubirea, ca un
templu în auz,
cât nemărginirea bolţii şi cât marea
de adâncă.
Dacă-am năzuit vreodată să
descopăr în oglindă
drumul către adevărul cel mai simplu,
toată vina
mi-o asum, căci nu oglinda poate
totuşi să-l cuprindă,
ci o poartă ţărănească,
răsărită din lumina
mâinii unui om al lumii şi al ţării, pe vieaţă
şi pe moarte. Stăm în vreme şi nevoie
e să fim
măcar azi uniţi căci toate vin dintr-o
eternitate
ne-ntinată, vin din soare, din obârşia măreaţă.
În această frumuseţe, tot o ţară
ne găsim,
fii din fii, frate cu frate, şi-mpreună vom răzbate!
mart. 22, 2017, Ieronim Contemporanul
Poemul face parte dintr-un manuscris scris
în timpul ispăşirii anilor
de închisoare, după ce fusese
condamnat politic, pentru vina
de a fi iniţiat o grevă, o revoltă
şi apoi o revoluţie în toată regula,
de către Ieronim Contemporanul
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet.
- Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici.
- Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează