Unda

Uneori în stropi de soare,
uneori în strop de alb,
în priviri imaculate, dintr-un gând.
L-aş striga… Drag!

Drag de pomii din grădină
şi de vița plângăcioasă,
dar un dor flămând de mama…
nu vă spun cum mă apasă…

Sub un nuc cu umbră rară,
stătea tata în ogradă,
pe un strai, cu beteşug…
Avea inima bolnavă…

„Câte n-am făcut în viață!”,
îi şoptea ea, inima.
„Acum… stau şi mă răsfață
pomul, casa, pruncii din ea!”

Trecut-au toate, fără veste.
Epicentrul şi o coloană grea
trăiesc în unda ce comprimă omul,
liniştea ce va vibra!

12.10.2017

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook