Acolo unde pământul țării strigă după români, acolo venim din toate zările României!
Acolo unde pământul țării strigă după români, acolo venim din toate zările României. Am fost la Doboșeni și Vârghiș peste 200, din Tulgheș, Mărtănuș, Tg.Secuiesc, Iași, Brețcu, Voinești Covasna, Zagon, Sfântu-Gheorghe, Zăbala, Baraolt, Brașov, Deva, Hălchiu, Lunca Câlnicului, București. Întodeauna noi cei aflați în Duhul Neamului vom merge acolo unde este mai greu. Întodeauna ne vom putea aduna de va fi nevoie iar steagurile triumfătoare ale românilor prezente vor fi. 
În biserica martirizată din Doboșeni preoți din Baraolt, Sfântu-Gheorghe, Vâlcele și Brașov au oficiat o slujbă de pomenire pentru cei adormiți în credința ortodoxă iar copiii au lăsat acolo împotriva întunericului două icoane mari cu Maica Domnului si Sfinții Apostoli Petru si Pavel. Troița Românilor a fost înălțată și sfințită în curtea bisericii vechi din Vârghiș după ce a fost purtată de țăranii din Zăbala în procesiune religioasă de la Crucea din centrul satului până la biserica Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil. Am lăsat în biserică 100 de icoane și Crucea de Altar. 100 de trandafiri albi au acoperit mormintele cimitirului.
La casa parohială am împărtit ca frați buni ce suntem bucatele femeilor din Mărtănuș, Brețcu și Brașov (sărutăm mâna, Lacramioara Roman, Gheorghita Miron, Badiu Iliana, Aurelia Calota si Anita Toporeanu) iar Crăișorii Iancului, Florile Zagonului, Voievozii Muntilor din Vâlcele precum si preoții Costin Butnar din Brasov si Ioan Marin din Sf.Gheorghe ne-au povestit prin cântec despre România, despre eroii și voievozii ei.
Pe când luna era bine înfiptă pe cer, am pornit spre casele noastre, dar o parte din sufletul fiecăruia dintre noi a rămas acolo, la Doboșeni și Vârghiș…
”Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.
Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.
Ne vom întoarce într-o zi…
Și cei de azi cu pașii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simți
Cum vom pătrunde-ncet în ei.
Ne vom întoarce ca un fum,
Ușori, ținându-ne de mâni,
Toți cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.
Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
în toate dragostele noi
Și-n cântecul pe care și-l
Vor spune alții, după noi.
În zâmbetul ce va miji
Și-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămânță-n taina lor.
Noi, cei pierduți, re-ntorși din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem și-n disperări,
Și-n răni ce-n piepturi se ascund.
Și-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge, zi de zi,
în tot ce mâine, ca și ieri,
Va sângera sau va iubi.”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook