29, când

Nu. Cred că peste o lună, nu mai ştiu ..

Când în grădina mamei mele înfloresc lalele
şi soarele se revarsă duios,
când florile pomilor se scutură peste ele
şi când înviază Domnul Christos.
Când pământul e plin de speranță,
când tot ce e viu se arată,
când plânge vița-de-vie
şi-n ea mugurii se arată…
atunci o fărâmă de timp stă oprit,
nu-mi amintesc chipurile din fotografie.
Cine sunt, cu ce rost?
E o taină ce numai Dumnezeu o ştie.
Cam în aceiaşi vreme şi puii-au fost dăruiți,
lumini peste inimi şi peste cuvinte.
Privesc înapoi şi nu pot crede,
cum primăvară ne dăruieşte cu atât de multe!
Şi pe mama o simt în grădină,
şi pe tata îl văd urcat pe scară,
şi pământul gătit de oaspeți,
sămânță nouă, în veche primăvară…
Ooo, Doamne, câtă viață,
câtă minune şi cât frumos
aduci în primăvara curată,
când totul e proaspăt, când totul e miraculos!
Şi apa din izvor e mai bogată şi miei zburdă pe câmpie…
Mi-e dor de vremurile acelea,
mi-e dor de strămoşeasca glie!