Povești cu tâlc din Marele Război (XXV). Pâinea lui Sauer

Expresia „pâinea lui Sauer” am întâlnit-o prima dată într-un articol din ianuarie 1919, postat în ziarul „Românismul” (maiorul Sauer a fost la conducerea Komandaturei Etapei 264 Târgu Jiu în timpul ocupației germane din Marele Război). Credem că expresia aparține unui târgujian anonim nemulțumit că pâinea primită cu ocazia Crăciunul anului 1918, deci după încheierea Primului Război Mondial, era tot necernută și asemănătoare cu cea din timpul ocupației.

Astfel, concitadinul nostru și-a adus aminte cu amărăciune de „pâinea saueriană de tristă amintire”. Și într-adevăr, în timpul ocupației germano-austro-ungare pâinea era mai tot timpul „necernută, cu tărâțe și nisip presărat în făină”. Vremuri de război. Atunci când era consumată „în dinți pocnea nisipul strivit ca o minusculă mitralieră ce zguduia creierul”.

Alte documente din vremea ocupației ne mai dezvăluie „că pâinea ce se fabrică şi pune în vânzare nu e suficientă pentru hrană”. Rația zilnică era acordată în baza unei cartele de la cele zece brutării (mai târziu au rămas șapte) din orașul Târgu Jiu. Potrivit unei ordonanțe „pâinea se făcea pentru două zile, iar fiecare cartelă avea numai 15 numere”.

În primăvara anului 1918 rația de făină „pentru fiecare cap al populației” era limitată la 300 grame mălai și 300 grame grâu. Aceste 600 de grame erau plătite cu 0,35 lei. Existau și excepții pentru „lucrătorii de muncă grea”. Aceștia primeau cartele suplimentare și „aveau dreptul la 150 grame mălai şi 150 grame făină de grâu sau 350 grame pâine integrală pe zi”. În luna aprilie 1918 se eliberaseră în Târgu Jiu 5.935 cartele de pâine cu toate că populația urbei de pe Jiu depășea 6.000 de suflete.

Gabriel Sarcină

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook