Clasa întâi

Da, aici luminile s-au stins,
În băncile trecute în uitare,
Cu ele a dispărut şi ea, clipa,
Ce azi te cheamă în visare.

Lumânări subțiri s-au aprins,
Unele candelă, altele-s făclii,
Unele-s ghemuite în zăpadă,
Amintirile încă mi-s toate vii.

Mireasma scumpă de Abecedar,
Ce din trecut îmi este azi icoană,
Purtată în mersul vieții şi în gând,
Din el am învățat a scrie – MAMĂ.

Aritmetica îmi vorbeşte în silabe.
Unu plus unu, pe degete, fac doi,
În viață un prieten de nădejde este
Desenul cu creionul, colț c-un trifoi.

Iubirea, în file albe, cu litere de aur
S-a scris, în mersul sacru prin timp,
Purtând cerneala prin firul frunții,
Colegul de bancă în nou anotimp.

(Colegului meu de bancă, din clasa întâi, Mărinică!)
08.02.2020

***

Privesc în ochii de copil
Seninul cerului din mine
Când primăveri nu număram
Şi nici de nume n-aveam ştire.

„-Să-ți faci un nume şi cu fală
Tu să te întorci, copile, acasă,
Iar numele de tu îl ai, să nu-l pătezi,
Să fii mereu lumina ďin fereastră!”

Şii ochii mamei se ‘plecau
În pasul lung şi apăsat.
Eram comoarea ei nestinsă,
Eram ce ea m-a învățat.

Apoi am luat din lungul vremii
Vorbe multe, şi bune, şi rele,
Dar le-am oprit la mine-n suflet,
În asemănarea cu gândurile mele.

Le-am dat mai departe şi când m-a durut,
Le-am dat mai departe şi când am trecut,
Când în privire lumini am strecurat,
Or’ glas de clopot când m-a apăsat.
Sunt azi… ce am dat.

08.02.2020, Eugenia Bucur

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook